În perioada 18 – 21.03.2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița au desfăşurat acţiuni de control în cadrul Campaniei naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă precum şi prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activităţi în domeniile „construcţii clădiri” – cod CAEN 41, „lucrări de geniu civil” – cod CAEN 42, „lucrări speciale de construcţii”- cod CAEN 43.
„Obiectivele campaniei au urmărit identificarea şi verificarea agenţilor economici care derulează astfel de activități, eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de remediere şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare, atunci când situația o impune.
În domeniul relațiilor de muncă, s-a urmărit identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care să asigure respectarea de către angajatori și angajați a prevederilor legale. Totodată s-a verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la angajarea personalului, transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență al salariaților, durata timpului de muncă și munca suplimentară, respectarea repausurilor periodice, munca de noapte și nu în ultimul rând stabilirea și acordarea drepturilor salariale”- precizează inspectorul șef Marius Lixandru.
Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului „Relații de muncă”, au verificat 36 de societăți și au aplicat amenzi în valoare de 147.500 de lei. Principalele deficiențe au constat în primirea la muncă a lucrătorilor fără încheierea contractului individual de muncă sau fără declararea acestuia în REVISAL.
Alte deficiențe constatate au fost lipsa evidentei timpului de lucru, la locul de muncă sau intocmirea acesteia fără respectarea prevederilor legale, neinițierea negocierii colective la angajatorii cu peste 10 salariati, netransmiterea în registrul general de evidenta a salariaților a cazurilor de suspendare.
„Domeniul construcțiilor deține o pondere importantă în economia națională, și, din nefericire, și în numărul total de accidente în muncă. Principalele cauze sunt generate în special de nivelul scăzut al pregătirii personalului, nepurtarea echipamentului de protecție, nerespectarea măsurilor de siguranță, existența zonelor cu risc ridicat de producere a accidentelor – căderi de obiecte, improvizații electrice, surpări de maluri.
Tocmai de aceea, ITM Dâmbovița a acordat o atenție desosebită acestor aspecte în cadrul controalelor efectuate.
Pe parcursul campaniei, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost efectuate 28 de controale, în urma cărora au fost depistate 22 de deficiențe. Acestea au fost sancționate cu 15 avertismente și 7 amenzi, în valoare totală de 29500 de lei. Principalele neconformități au constat în lipsa instruirii personalului, nepurtarea echipamentului de protecție, lipsa sprijinirii malurilor la efectuarea săpăturilor. În plus, au fost depistate două echipamente de muncă neconforme, pentru care s-a dispus oprirea”- a adăugat șeful ITM Dâmbovița.