IUBIREA LUI DUMNEZEU, MIŞCAREA CEA MAI FIREASCĂ A INIMII

Dacă duminica Fiului Risipitor ne-a pus înainte dragostea cea preamilostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni, duminica Înfricoşatei Judecăţi ne face să medităm la răspunsul omului faţă de dumnezeiasca dragoste, răspuns care se îndreaptă deopotrivă către Dumnezeu şi către aproapele. Iubirea faţă de Dumnezeu e datoria cea mai sfântă a omului şi, în acest sens, un înţelept spunea că trebuie să te constrângi, să te chinuieşti, ca să nu iubeşti pe Dumnezeu. Mântuitorul Hristos nu recomandă nici o altă poruncă aşa de mult ca porunca dragostei: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”(Matei 22, 37). Dar oare cum se împacă libertatea cu porunca? Omul este creat ca fiinţă liberă şi aceasta este cununa demnităţii sale, iar Dumnezeu nu înţelege să nesocotească această libertate: „Dacă vrei să intri în
viaţă……, cine vrea să vină
după Mine…”. Împlinirea poruncilor ascunde o adâncă taină dumnezeiască. „Dumnezeu a dat putere celor ce cred în numele Său să se facă fii ai lui Dumnezeu” (loan 1, 12). Dumnezeu nu sileşte pe om să-L iubească şi cu atât mai mult nu-I porunceşte să-L iubească; dar prin iubire -împlinirea poruncilor, omul se face moştenitor al vieţii veşnice. Sunt însă oameni care, neînţelegând această stare firească în care trebuie să se găsească oricare, văd în iubirea de Dumnezeu o povară grea de purtat, ca pe un lucru făcut pentru altcineva şi nu pentru sine şi îşi fac socoteala greşită că pot duce o viaţă păcătoasă, străină de Dumnezeu şi, totodată, vor putea să se bucure şi de binefacerile ce le aduce vieţuirea împreună cu Domnul. Nu te grăbi cu pocăinţa, ne îndeamnă vrăjmaşul, ai destulă vreme! Nu ştii că Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv? Nu există înşelare mai mare decât aceasta.
Dumnezeu este nespus de bun, iubitor şi milostivirea Lui nu are hotar; dar, totodată, este nespus de drept. „Milostiv şi drept este Domnul zice psalmistul (Ps. 114, 5) şi „dreptatea Domnului rămâne în veac”. În decursul vieţii pământeşti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemărginită, dar va veni ziua când Dumnezeu Se va arăta mai ales în lumina dreptăţii Sale, ziua Înfricoşatei Judecăţi. „Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos”, zice Sf. Apostol Pavel (Rom. 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fără strâmbătate”. Chiar şi oamenii de ştiinţă sunt de acord că tot ceea ce face omul, tot ceea ce gândeşte şi vorbeşte, lasă o urmă în alcătuirea cea mai ascunsă a omului; se înscriu în adâncul fiinţei noastre ca într-o carte. Astfel, noi înşine suntem cartea şi tot noi, cei ce o scriem.
A doua faţă a răspunsului nostru la dragostea lui Dumnezeu pentru noi este dragostea faţa de aproapele, de care iarăşi vom da seamă la înfricoşătoarea Judecată. „De aceea şi voi datori sunteţi să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu pe voi” (loan 15, 22). „După aceasta vă vor cunoaşte pe voi oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi” (loan 13, 35). Milostenia este semnul văzut al dragostei de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi cine o are împlineşte toată virtutea. Împreună cu milostenia, sunt şi celelalte virtuţi. De aceea, cugetarea la Înfricoşătoarea Judecată este izvor de mare putere sufletească, ne smulge din nepăsare şi ne îndeamnă spre toată fapta bună.
Pr. Prof. Badea Marian Seminarul Teologic Ortodox