Iubirea – pâinea vieţii omeneşti

Preot loan ŞTEFĂNESCU
A zis Mântuitorul: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu. Iar cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvântul Meu” (loan 14, 23-24).
Din aceste cuvinte reiese că dragostea faţă de Dumnezeu se poate cunoaşte din faptele omului. Dacă un credincios ascultă de Dumnezeu şi îi împlineşte poruncile, oricât de grele i-ar părea uneori, aceastea dovedeşte că acel creştin îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu. Dacă cineva însă nu trăieşte după voia lui Dumnezeu, oricât ar pretinde că-L iubeşte, este mincinos.
Aşa cum viaţa se cunoaşte după bătăile inimii, şi iubirea se cunoaşte după fapte.
Iubirea faţă de Dumnezeu se
dovedeşte şi în vremea suferinţei. Arată-mi cum ştii să înduri necazul şi îţi voi spune dacă inima ta arde de focul dragostei adevărate.
E uşor să spui că-L iubeşti pe Dumnezeu când, în general, îţi merge bine, eşti sănătos, când viaţa îţi curge liniştit. Atunci zici: „Doamne, cred în Tine, Te iubesc”. Dar când lucrurile se schimbă? Eşti bolnav, îţi moare cineva drag, suferi o pagubă… crezi tot aşa de mult în Dumnezeu sau te mânii pe El, îţi blestemi soarta şi faci greva rugăciunii?
O, cât de departe suntem de duhul Evangheliei lui Hristos!
Unde sunt creştinii capabili să îndure mai degrabă mucenicia, decât să se dezlipească de Hristos? Creştenii, care să renunţe la ce au mai scump pe lume, numai să nu calce poruncile sfinte, să nu-L piardă pe Dumnezeu?
Mulţi şi-au pierdut credinţa! Vor să slujească la doi domni. Mulţi spun că îl iubesc pe Dumnezeu, dar au uitat ce înseamnă iubirea adevărată.
„Milă îmi e de popor!”, zicea Mântuitorul în faţa suferinţei omeneşti. El se apleca cu dragoste asupra tuturor necăjiţilor şi le lega rănile sufleteşti şi trupeşti. Iar când a fost acuzat că stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, El a răspuns: „Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele: „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 3, 9).
Oameni buni! Să facem şi noi ca El. Să-L imităm. Milă vrea Dumnezeu de la noi, o milă lucrătoare prin faptele îndurării. Mila faţă de oameni L-a coborât pe Dumnezeu pe pământ prin întruparea Sa. Mila este aceea care ne poate urca pe noi la cer, prin faptele iubirii. Căci la judecata universală, răsplata se va da după măsura cu care am iubit oamenii şi am avut milă faţă de ei.
„Omule, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, de nu-i dai astăzi aici pe pământ, nimic lui Hristos, dincolo, El nu va avea trebuinţă de tine”. Aici flămânzeşte El, aici însetează. Se identifică cu fiecare om miluit de tine, pentru că El însetează după mântuirea ta. De aceea vine El ca un cerşetor, de aceea umblă gol. Dacă îl miluieşti, îţi va da Împărăţia Sa. Nu-L trece cu vederea.
Apoi, să nu uităm că faptele noastre valorează atât câtă iubire am pus în săvârşirea lor. Nu-L interesează câtă pâine ai dat celui flămând, ci cu câtă iubire ai dat-o. Nu darul este esenţial, ci iubirea care se întrupează în dar, căci iubirea este pâinea vieţii omeneşti. Iubirea tradusă în faptă dă valoare omului şi preţ vieţii omeneşti. Ce bine ar fi dacă am înţelege acest adevăr!
Dumnezeu ne va trage la răspundere şi ne va judeca după felul în care am pus în valoare iubirea noastră.
„Doamne, fă-mă slugă înţeleaptă
Ca să dublez tot ce am primit;
Iar sus la dreapa judecată
Să dau răspunsul cuvenit”.
Iubeşte şi tu mai mult! Mă poţi întreba: ce interes ai tu ca eu să devin mai iubitor? Iar eu îţi voi răspunde: pentru că iubirea mea, care îmi va deschide porţile Raiului, nu poate fi nepăsătoare faţă de tine şi de răspunsul pe care şi eu şi tu îl vom da înaintea lui Dumnezeu. Altfel, viaţa se preface în moarte.
M-aş bucura dacă am contribui împreună la zidirea unei luni mai bune, în care totul să meargă bine!
Să primim de la oameni ce ne dau. Unuia îi dăruieşti un ocean de iubire. Şi el îţi răspunde: „Deschide-ţi palma! Şi îţi picură în ea două picături de dragoste. Ce să facem? Decât de loc, e bine că le primim şi pe acelea!