Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a organizat ieri, cu prilejul aniversării Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Corpului „K” al Universităţii Valahia, o şedinţă festivă în cinstea acestui eveniment.
La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, ai instituţiilor publice care colaborează cu Jandarmeria Dâmboviţa. 3 Aprilie, Ziua Jandarmeriei Române, înseamnă pentru jandarmi un moment de sărbătoare deosebit, pentru că toţi îmbrăcă vestonul de ceremonie. Evenimentul a debutat cu primirea invitaţilor şi a oficialităţilor, intonarea imnului de stat, prezentarea unui material privind importanţa Zilei Jandarmeriei Române şi a mesajelor adresate cu prilejul Zilei Armei. Cu acest prilej, col. Costel Gavrilă a transmis tuturor jandarmilor un mesaj: „Jandarmeria Română aniversează, pe 3 aprilie, 163 de ani dedicaţi apărării ordinii şi siguranţei de drept, echilibrului, normalităţii sociale – factori vitali într-o comunitate sănătoasă. Jandarmeria Română înseamnă ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate, intervenţia în situaţii de urgenţă, înseamnă militari expuşi riscului 24 de ore din 24, în zăpezi, în ger sau la inundaţii. De aceea, fiţi mândri de Arma pe care o slujiţi! Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, transmit mesajul meu de felicitare către toţi cei care îmbracă şi onorează uniforma bleu-jandarm. La mulţi ani, Jandarmeriei Române, la mulţi ani, doamnelor şi domnilor jandarmi!”. „În ziua de 3 aprilie 2013 se împlinesc 163 de ani de la aprobarea, în 1850, prin ofis domnesc, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, a hotărârii Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Militarii jandarmi, aflaţi în fiecare clipă în slujba cetăţenilor, au dovedit, de atunci, prin toate acţiunile întreprinse, că sunt demni de tradiţia înaintaşilor. Cu această ocazie, îmi face o deosebită plăcere să adresez jandarmilor dâm-boviţeni sincere felicitări şi să îi asigur de întreaga noastră consideraţie”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa. „În aceste momente de sărbătoare din viaţa Jandarmeriei Române – structură importantă a Ministerului Afacerilor Interne, îmi revine onoarea şi deosebita plăcere să vă adresez calde şi respectuoase felicitări din partea întregului colectiv al instituţiei noastre. Suntem convinşi că tradiţia Jandarmeriei Române, gravată de prestaţia unor personalităţi de marcă, va fi amplificată de dumneavoastră, cei care, azi, aţi ridicat profesia la rangul de măiestrie”, a declarat prefectul Victor Sanda. „La ceas aniversar, vă rugăm să primiţi din partea noastră un gând bun, de împliniri personale şi profesionale, multă sănătate – dumneavoastră, celor dragi şi apropiaţi, precum şi multă putere de muncă pentru realizarea demersurilor prezente şi de perspectivă. Vă asigurăm că noi, poliţiştii dâm-boviţeni, vă apreciem eforturile zilnice pe care le faceţi pentru îndeplinirea misiunilor ce v-au fost încredinţate. Ne exprimăm totala disponibilitate de a găsi noi forme şi modalităţi concrete de diversificare a relaţiilor de colaborare existente, pe spaţii comune de interes, pentru a ne îndeplini misiunea de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în judeţul Dâmboviţa”, a declarat cms. şef Marian Gălbenuş, şeful IPJ Dâmboviţa. În programul manifestării au fost incluse recompensele acordate celor mai merituoşi jandarmi, înaintări în grad ale personalului IJJ Dâmboviţa, înmânarea colaboratorilor de diplome aniversare şi premierea câştigătorilor competiţiilor sportive.
Jandarmii dâmboviţeni, în vestonul de ceremonie
Date: