Jocurile Regionale Special Olympics 2013

Date:

Special OlympicsFundaţia Special Olympics din România (FSOR), în conformitate cu protocolul încheiat în 2004 cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Şcoala Specială şi Clubul Sportiv Şcolar din Târgovişte, organizează, în perioada 13-14 noiembrie a.c., Jocurile Regionale Special Olympics 2013 (JRSO).
„La aceste evenimente vor participa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, Asociaţia „Eu Pot!”, dar şi voluntari studenţi ai Facultăţii de Sport. Competiţiile vor avea loc la Sala
Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte şi la Bazinul Clubului Municipal Târgovişte. Aproximativ 200 de copii cu dizabilităţi grave din Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Bucureşti şi Ilfov se vor întrece într-o competiţie sportivă special adresată lor.
Evenimentele se vor desfăşura în zilele de 13 şi 14 noiembrie, între orele 10.00-16.00, şi vor cuprinde trei probe la care s-au înscris copiii: înot – la bazinul din Micro 3, badminton şi un traseu aplicativ de gimnastică – la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte.
Între participanţi se numără şi 22 de copii cu dizabilităţi beneficiari de măsură de protecţie specială, respectiv 10 copii din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Floare de Colţ” Târgovişte, 3 copii din cadrul Complexului de Servicii Sociale Găeşti, 9 copii aflaţi în plasament la asistent maternal profesionist şi 11 copii cu dizabilităţi aflaţi în familie. Toţi participanţii vor fi câştigători şi vor primi medalii oferite de către organizatori”, a precizat Cristiana Bucur, director DGASPC Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ce servicii oferă un detectiv particular și cum te pot ajuta?

Când vine vorba de situații delicate care necesitată discreție...

Servicii SEO: Ghid Complet pentru Creșterea Vizibilității Online

Într-o lume digitalizată, vizibilitatea pe internet este esențială pentru...

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...