Guvernul a aprobat şi publicat în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi operaţionalizarea programului Start-Up Nation 2018-2019, prin care statul spune că va oferi ajutoare financiare nerambursabile de câte 200.000 de lei unor mici firme private.
În forma finală a punctajului oficial, afacerile din Bucureşti şi judeţele Cluj şi Ilfov pleacă din start cu un deficit de 15 puncte, pe motiv că acolo sunt cel puţin 4 firme mici şi mijlocii (IMM) la suta de locuitori. De asemenea, a fost corectată o eroare făcută de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, semnalată de o serie întreagă de consultanţi. Iniţial, Guvernul a anunţat că a adoptat ordonanţa de urgenţă încă din data de 7 decembrie, însă, dintr-o eroare, punctajul total posibil adunat dădea 105 puncte în loc de 100 de puncte. Acum punctajul este corect, iar ordonanţa de urgenţă este datată 13 decembrie, data la care a fost adoptată din nou, în forma corectată.
Cu întârziere faţă de programul iniţial, a fost publicată şi forma actualizată a documentelor procedurale necesare înscrierii online în programul Start-Up Nation, ediţia 2018-2019. Aceste documente includ modelul planului de afaceri şi declaraţiile de eligibilitate şi pot fi consultate pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Alocaţia Financiară Nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului. Înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare şi completarea planului de afaceri în vederea obţinerii finanţării se fac online.
Aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 se deschide joi, 27 decembrie 2018, ora 11:00 şi va rămâne deschisă timp de 30 de zile lucrătoare.
Calcularea punctajului planului de afaceri se va face în timp real şi transparent, conform grilei de evaluare. Punctajul minim pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este de 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibile.
Testarea aplicaţiei electronice de înscriere în Programul Strat-Up Nation a avut loc în perioada 14 – 16 decembrie. 2.477 de utilizatori au testat aplicaţia, având posibilitatea să se familiarizeze cu secţiunile planului de afaceri on-line, şi au contribuit, prin observaţiile şi întrebările adresate, la ultimele reglaje şi definitivarea platformei informatice. Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului. Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.
Joi, la ora 11.00, se deschide aplicaţia pentru înscrierea în Programul Start-Up Nation 2018-2019
Date: