Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au desfăşurat, pe raza municipiului Târgovişte, o acţiune pe linia depistării şi sancţionării faptelor ilicite privind comerţul cu legume, fructe şi jucării. Astfel, au fost efectuate controale la 32 de societăţi comerciale şi 11 persoane fizice. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 12/1990, în valoare de 18.000 de lei. Au fost confiscate bunuri comercializate ilegal, a căror valoare se ridică la peste 6.000 de lei, respectiv peste 190 de kilograme de carne, 1.425 de kilograme legume şi fructe şi 331 de obiecte ornamentale şi jucării.