JUDEŢUL DÂMBOVIŢA Razie efectuată pentru verificarea respectării măsurilor dispuse de Ordonanţa Militară nr. 2

Date:

Luni,23 martie 2020, începând cu ora 22.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, alături de celelalte structuri cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, au acţionat pe raza întregului judeţ pentru verificarea respectării preveder

ilor Ordonanţei Militare nr. 2/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, au fost aplicate 47 de sancţiuni pentru încălcarea art. 5 din Ordonanţa Militara nr. 2/2020, in valoare de 37.500.
De luni seară, în intervalul orar 22.00 -06.00, persoanele pot circula în afara locuinţei

doar dacă:
o se deplasează în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
o au nevoie de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

o au nevoie de asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; pentru îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu diz-abilităţi ori deces al unui membru de familie;
o deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...