Juventus Bucureşti, adversara Municipalului din Cupă O ECHIPĂ CARE NU E ZGÂRCITĂ ÎN SPECTACOL

Date:

SPORT„Bătrâna Doamnă” din Colentina a terminat sezonul trecut pe locul 6, cu 36 p şi zero la „adevăr”, într-o serie (C2) bulversată de depunctări ale Comisiilor F.R.F. pentru neprezentarea echipelor de juniori în competiţiile oficiale (Viitorul Axintele, Viitorul Chirnogi şi Rapid Feteşti). Prima a ratat promovarea în „B”, iar ultima a retrogradat (s-a salvat Urban Titu). A evoluat în perioada 2010-2012 în Liga a 2-a.
Adversara Municipalului din Cupa României are în lot următorii jucători: Cobliş, Lazăr, Ştef (poratri), Delcea, Wincentovicz, Zeciu, Ene, Cuceanu, Trică (fundaşi), I. Dumitrescu, Butsfea, Rotaru, Cristea, Voinea, Burlacu, Vârlan (mijlocaşi), Truţă, Vleoangă, Anghel, Chiriţă (atacanţi). Antrenor este fostul jucător al Juventus-ului, Dumitru Grigore (36 ani). Acesta a jucat pentru Juventus în 18 ediţii de campionat.
Preşedinte executiv este Marian Rusen, Ilie Ionel Ciuclea patronul clubului (de 23 de ani), cel mai vechi patron din România, iar Bubu Gheorghe Valentin este preşedintele Consililului de Administraţie. Conducător este Stelian Manda (din anul 2004).
în această vară, la echipa din Colentina au venit: Zeciu, Ştef, Cristea, Chiriţă (toţi de la Unirea Dobroeşti, Liga a 4-a Bucureşti), Voinea (C.S. Ştefăneşti).
Au plecat: Ivaşcu (Urban Titu), Drăguţ (Gloria Buzău), Stoian şi Petculescu (destinaţii necunoscute).
în perioada 19-28 iulie, Juventus Bucureşti a efectuat un stagiu de pregătire la Sfântu Gheorghe. în această perioadă au susţinut trei meciuri amicale: 3-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, 0-0 cu Unirea Tărlungeni, 9-0 cu o echipă de Liga a 4-a Covasna.
Cel mai vârstnic jucător este atacantul Chiriţă (30 ani). Cei mai tineri componeţi sunt: Cuceanu, Trică, Dumitrescu, Butsfea, Cristea
(19 ani).
Preşedintele Marian Rusen a jucat la Progresul Pucioasa şi Flacăra Moreni (în judeţul Dâmboviţa). A mai evoluat la juniorii Stelei, cu care a ieşit campion naţional în ediţia 1975-1976. A mai jucat pentru TMB Bucureşti , Marina Mangalia, Farul Constanţa şi Juventus Bucureşti. Este preşedintele echipei din Colentina din anul 1983.
Juventus poate fi dobândită cu atacuri lucide şi aşezate. Este o echipă care ştie să se organizeze şi să facă presing. Exercită presiune printr-o posesie activă. Dar de multe ori apărarea îi trădează pe băieţii lui Dumitru Grigore.
Cu pase în adâncime, mingii de angajare, cu verticalizare şi viteză, cu pase din prima, defensiva bucureşteană poate fi îngenunchiată.
De multe ori Juventus uimeşte prin tehnică şi imaginaţie. Nu este zgârcită în spectacol.
Meciul dintre F.C.M. Târgovişte şi Juventus Bucureşti este programat astăzi, pe stadionul Academia Ghiorghi Zotic din Şotânga,
cu începere de la ora 17:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!