LA BISERICA SAU LA BALAMUC?

Preot loan ŞTEFANESCU
Coborând din corabie cu ucenicii Săi, Mântuitorul Hristos vede o privelişte jalnică, anume o subjugare demonică culminantă, în care tirania posesiunii satanice îl coboară pe om la limitele cele mai de jos ale bestiei oarbe, aşa de pregnant forţele întunericului îşi puseseră pecetea asupra minţii bietului om, ademenit şi acaparat total prin intermediul păcatului.
Sf. Evanghelie descrie imaginea înfricoşătoare a omului înlănţuit de puterile întunericului: „Nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi în lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească. Noaptea şi ziua era prin morminte, strigând şi tăindu-se cu pietre” (Marcu 5, 3-5).
Această realitate cutremurătoare poate fi înţeleasă mult mai bine de cei care merg în spitale de profil. Acolo pot vedea pe viu ce înseamnă degradarea omului.
Cea mai mare viclenie a diavolului este să-l facă pe omul zilelor noastre să creadă că nu există diavol. Dar, după ce îl ademeneşte pe om, diavolul devine suveranul omului; nu mai vorbeşte omul, ci diavolii din el. Insă, oricât de mulţi şi uniţi ar fi diavolii împotriva omului, rămân totuşi neputincioşi, limitaţi în activitatea lor şi ascultători faţă de puterea lui Dumnezeu.
Aşa cum sublinia Sf. loan Gură de Aur, diavolii nici în porci nu îndrăznesc să intre fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos a lăsat posibilitatea ucenicilor Săi, paznicilor acelor turme de porci, apoi locuitorilor cetăţii Gadara şi nouă astăzi, să înţelegem că răutatea veche nu se face bunătate nouă; diavolii produc pagubă, seamănă ură, vrajbă, dezbinare şi în cele din urma conduc la sinucidere, la pieire, la autoprăbuşire. Salvând pe cei doi oameni din gheara diavolească, lisus eliberează două suflete nevinovate şi le mântu-ieşte. Aceste două suflete sunt mai valoroase decât toate bogăţiile şi turmele de porci ale locuitorilor gadareni.
Omule! Dacă vrei să-L găseşti pe Dumnezeu, îl poţi găsi în fiecare zi în rugăciune.
Rugăciunea nu e nimic altceva decât o prietenie intimă, o conversaţie aproape neîntreruptă, de la inimă la inimă, cu Cel de care ştim că suntem iubiţi.
Cel ce nu se roagă, nu merge la Biserică şi nu-L caută pe Dumnezeu îşi pricinuieşte lui însuşi mai mult rău decât i-ar produce întreaga lume şi toţi duşmanii săi. Suntem atât de lezaţi atunci când ne insultă cineva, ne tulbură catastrofele sociale, războaiele şi revoluţiile stârnite de nebuni, dar uităm că cel mai mare duşman al nostru este chiar EU-ul nostru.
Era un om căruia nu-i reuşea niciodată nimic. O mână nevăzută îi ruina toate planurile.
într-o seară, stând pe canapea şi gândindu-se la toate eşecurile lui, văzu cum de după perdea ieşi o mână gata să-l sugrume. îşi spuse: „Acum mi-am văzut duşmanul. Sunt puternic.
îl voi învinge”. Şi, cu o mişcare bruscă, trase perdeaua şi îşi văzu duşmanul. Era el însuşi, neglijenţa lui de a-L căuta pe Dumnezeu. Este un lucru clar că oamenii nu au evoluat din maimuţe. La maimuţe masculii sunt credincioşi nevestelor lor; maimuţele nu practică avortul; nu au bombe cu care să-şi extermine propria specie.
Crima, alcoolismul, drogurile, prostituţia… şi balamucul de tot felul le sunt necunoscute.
Maimuţele nu creează şi nu vizionează filme imorale.
Maimuţele, creaturi ale lui Dumnezeu, au rămas aceleaşi de când au fost create şi nu pretind că oamenii le sunt urmaşi. Teoria darwinistă este o insultă pentru ele.
însă, dacă privim azi oamenii, prea adesea unii se aseamănă cu un lup, o vulpe, un şarpe, un porc… şi chiar cu maimuţele. Prin comportamentul său păgân, fără Dumnezeu omul devine animal, şi este cel mai animalic animal. Căderea lui se datorează păcatului.
Boul îşi cunoaşte stăpânul; măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său… dar omul nu-L mai cunoaşte pe Dumnezeu şi a degenerat, transformându-se el în „maimuţă” şi nu maimuţa în om, prin aşa zisul „grad ridicat de civilizaţie”. Am ajuns să trăim într-un „balamuc”, într-o societate în care mulţi se comportă ca „dobitoacele” fără minte.
Nevoia urgentă a „omului este să se întoarcă la starea lui privilegiată, să-şi recâştige nevinovăţia pierdută şi „Omul maimuţărit” să devină „omul dumnezeiesc!”.
Aşa că ori la biserică… ori la balamuc!