La nivelul judeţului Dâmboviţa, în ultima săptămână, 463 noi cazuri de COVID-19 şi 24 de decese

Date:

În perioada 1-6 martie 2021, judeţul Dâmboviţa a înregistrat o creştere alarmantă a cazurilor de COVID-19, 463 noi infectări şi 24 de decese. În acelaşi interval constatăm şi o creştere a numărului de internări în spitalele COVID-19 din Dâmboviţa, privind persoanele infectate cu COVID-19, ce au prezentat forme medii şi grave. La ATI, sunt 7 pacienţi cu COVID-19. După cum ştim a fost confirmată şi tulpina britanică în judeţul Dâmboviţa. La ora transmiterii acestei ştiri, avem în scenariul ROŞU-10 localităţi, în secenariul GALBEN-20 de localităţi dar multe dintre ele doarv la un pas de a trece în ROŞU şi 59 în scenariul VERDE dar multe dintre acestea dintr-un moment în altul putând trece în GALBEN. La acest moment avem, 8 localităţi cu ZERO infectări. Incidenţa înregistrată sâmbătă, 6 martie 2021, la nivelul judeţului Dâmboviţa a fost de 1,67, trecând în scenariul GALBEN – privind judeţele.
Astăzi două localităţi sunt în carantină, Pucheni şi Lucieni, însă în ritmul actual de infectare, cu siguranţă şi pentru alte localităţi va fi dispusă măsura carantinei zonale. Nu carantinarea unei localităţi este scopul autorităţilor!
În aceste momente cruciale trebuie să dăm dovadă de solidaritate socială şi de o cooperare instituţională exemplară, de o participare activă a administraţiilor locale care au fost şi trebuie să rămână implicate la capacitate maximă. Astăzi, la un an de la debutul pandemiei, nimeni nu trebuie să dea semne de oboseală!
Vaccinarea populaţiei a început, dar ritmul de vaccinare este dictat de disponibilul dozelor, adevărat, mai mic decât solicitările populaţiei. Sperăm ca într-un interval de timp cât mai scurt, numărul dozelor alocate României să ajungă în ţară, ritmul de vaccinare să crească, iar noi, în judeţul Dâmboviţa, să putem activa cu toate cele 20 de centre de vaccinare pregătite, astăzi funcţionând doar cu 5 centre în unităţile spitaliceşti şi 6 centre comunitare (două în Târgovişte şi câte unul în Răcari, Aninoasa, Corneşti, Corbii Mari).
Până la imunizarea unui procent cât mai mare al populaţiei, singura armă de luptă împotriva pandemiei rămâne respectarea măsurilor dispuse până în prezent. Distanţarea fizică, igiena corectă a mâinilor, purtarea măştii în afara domiciliului rămân acţiuni eficiente şi la îndemâna noastră pentru a depăşi cu bine acest al treilea val.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!