Pentru a rezolva problema apei în oraşul Pucioasa, încă de anul trecut primarul oraşului, Constantin Ana şi viceprimarul Dan Sprinceană au preluat iniţiativa şi au găsit împreună cu echipa de la primărie o soluţie viabilă pentru ca locuitorii urbei să poată primi pe conducte o apă potabilă de o calitate foarte bună. Soluţia vine de la o societate comercială privată din Fieni, care poate să livreze oraşului Pucioasa apă brută, industrială, de clasă superioară, care mai apoi să fie tratată şi filtrată în staţia de tratare a Companiei de Apă Pucioasa şi livrată populaţiei. Investiţia costă în jur de250.000 de euro şi ar scăpa oraşul de calvarul apei infestate cu clostridium. S-au făcut verificările, s-au făcut încercări, probe, iar apa este de câteva ori mai curată decât cea din baraj, fiind undeva la limita superioară clasei de ape brute A1, deci nu există termen de comparaţie şi se merită investiţia susţin autorităţile locale. Autorităţile locale au şi sprijinul CJ Dâmboviţa. Este vorba despre realizarea unei conducte pe o lungime de 3 km care se realizează cu suportul financiar al Consiliului Local Pucioasa şi al Consiliului Judeţean. Demersurile sunt într-un stadiu avansat privind această investiţie: „Noi am obţinut acordul de principiul al Ministerului Finanţelor pentru traversarea conductei pe proprietatea statului – respectiv malul Barajului Pucioasa. Din măsurătorile făcute pe teren s-a constatat că unii proprietari şi-au întins proprietăţile până la limita proprietăţii statului român. Acolo este o zonă care urmează să fie defrişată pentru care a trebuit să urmăm toate procedurile legale… Noi am estimat o valoare a investiţie de 250.000 de euro. După cum ştim există o asociere cu CJ şi asta graţie demersurilor făcute de fostul vicepreşedinte CJ, deputatul Corneliu Ştefan. Jumătate din sumă va fi suportată de CJ. Vom prevede şi noi în buget suma necesară. Cu siguranţă lucrarea va fi gata în cursul anului 2017”, a afirmat vicepri-marul Dan Sprinceană.
Şi preşedintele CJ Dâmboviţa a ţinuţ să sublinieze la ultima şedinţă de CJ, când au fost repartizate, pe anul 2017, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din cota de 18,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, că Primăria pucioasa a primit mai mulţi bani, având în vedere această investiţie privind reţeaua de apă: „Este vorba şi de UAT Pucioasa care are de făcut acea conductă alternativă pentru alimentarea cu apă şi i-am acordat suma de 9,5 miliarde lei vechi şi UAT Pucioare are în plus de anul trecut 6,92 miliarde lei vechi”, a declarat preşedintele CJ, Alexandru Oprea.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit într-o şedinţă extraordinară, pe 11 noiembrie 2016, a votat proiectul de hotarâre privind emiterea acordului de principiu pentru asocierea judeţului Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu unitatea adminis-trativ-teritorială Pucioasa prin Consiliul Local Pucioasa, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Instalaţie de alimentare cu apă potabilizabilă a Staţiei de tratare a apei Pucioasa”. Concret, autorităţile locale sunt decise să realize o aducţiune de apă din zona Berevoieşti până la Staţia Pucioasa, pe o distanţă de 3 km, aducţiune prin care să peria apă de la MHC Water Power – fostul Elsid Titu şi să o aducă în Staţia de tratare a apei Pucioasa şi după procesul de tratare să fie livrată populaţiei. Apa captată în zona Berevoieşti provine din zona montană, respectiv din acumulările Dobreşti şi Gâlma. Mai simplu, pe înţelesul tuturor, această apă provine din acumulările Dobreşti şi Gâlma şi ajunge la Berevoieşti fără să aibă contact cu râul Ialomiţa, evitând astfel poluarea generată de cei peste 30.000 de locuitori, situaţi în amonte de barajul Pucioasa. Investiţia este de aproximativ 250.000 de euro.
La Pucioasa, prioritate zero este investiţia „Instalaţie de alimentare cu apă potabilizabilă a Staţiei de tratare a apei Pucioasa”
Date: