Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte este într-o postură inedită. În acest moment, unitatea spitalicească nu mai are arierate. Anunţul a fost făcut în cadrul conferinţei de presă susţinută de conducerea unităţii spitaliceşti la final de an. Managerul unităţii spitaliceşti, dr. Claudiu Dumitrescu, s-a arătat încântat de faptul că în acest moment spitalul este practic lipsit de datori.
Dacă la începutul mandatului său, acum doi ani, datoria Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte era de 20 de milioane de lei, la momentul actual aceasta este zero. Acest lucru a fost posibil, în primul rând, prin reducerea cheltuilelior, iar conducerea unităţii spitaliceşti a fost atentă la fiecare cheltuială în parte, fără a afecta achiziţia de medicamente şi materiale sanitare, pentru a nu afecta pacientul. Managerul unităţii spitaliceşti, dr. Claudiu Dumitrescu nu a omis să spună că a obţinut un contract mai bun cu CJAS Dâmboviţa, în anul 2018, care se datorează unor indicatori medicali mai buni din anul 2017. Nu trebuie omis faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte sunt o mulţime de proiecte ce vizează îmbunătăţirea actului medical.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, datorii zero!
Date: