În prima zi,duminică, 2 iunie, Festivalul ”Babel”, ajuns la cea de-a IX-a ediţie, a oferit publicului o paletă largă de spectacole . După deschiderea oficială au avut loc Laboratoarele Babel-Imago, un concept de teatru inedit în cadrul Babel. Aceste Laboratoare Babel-Imago au fost iniţiate de criticul şi producătorul de teatru rus Oleg Loevski. Scopul acestui laborator a fost de a-i scoate pe actori din zona de confort, oferindu-le provocarea unor repetiţii de maximă intensitate, sub presiunea timpului şi cu mijloace de producţie improvizate. La Sala Mare a găzduit LABORATOARELE BABEL – IMAGO: Crimă şi pedeapsă, în regia lui Dumitru Acriş. Şi la Amfiteatrul Liceului nr. 2, s-au desfăşurat LABORATOARELE BABEL- IMAGO: Ziua aceea în regia lui Oleg Eremin dar totodată şi Piaţa Mihai Viteazul, a fost gazda
LABORATOARELE BABEL –
IMAGO: Nunta în regia lui Kiril Vîtoptov. Primea seară s-a încheiat cu spectacolul Teatrului Municipal Ariel -„Colonelul şi păsările” de Hristo Boicev, regia Vlad Popescu. Festivalul Babel este la ediţia a IX-a şi are loc în perioada 2 – 9 iunie. Reprezentaţiile vor avea loc în Sala Mare şi Sala Studio ale Teatrului „Tony Bulandra”, la Casa Sindicatelor, în amfiteatrul Liceului Nr. 2 „Voievodul Mircea”, precum şi în Piaţa
„Mihai Viteazul”, Curtea
Domnească şi Centrul Vechi.
Festivalul Babel este organizat de Teatrul „Tony Bulandra”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Târgovişte.
Laboratoarele Babel-Imago
Date: