Lăcomia stăpâneşte şi răpitorii tulbură lumea

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Orice om lacom cere mereu mai multe şi mai mult, şi de aceea se teme să nu-i lipsească cele ce are, iar de cele ce are nu este mulţumit niciodată. Lăcomia înseamnă a avea cineva mai mult decât îi trebuie. Pentru aceea, zice Sfântul Vasile cel Mare: „pe cel lacom nu-l bucură, nu-l mulţumesc cele câştigate, ci îl întristează cele ce nu le are”. Lăcomia împărăţeşte peste tot! Acolo unde darurile (mita) acoperă ochii judecătorului şi nu ţine cont de dreptate, acolo unde negustorul înşeală la cântar pentru a câştiga mai mult, acolo unde vânzătorul este mincinos… etc. Lăcomia vorbeşte frumos, mişcă condeiul scriitorilor şi vinde cuvintele filosofilor. Lăcomia stăpâneşte şi răpitorii tulbură lumea.
Omul de azi este plin de griji. Deşi ieşim goi din pântecele mamei noastre, iar cel purtător de grijă al tuturor, Dumnezeu, care îmbracă şi hrăneşte păsările cerului şi dobitoacele pământului, are grijă să ne hrănească şi să ne îmbrace şi pe noi fii Săi. „Căci nici un lucru nu este fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu”, zice Sfântul Vasile Cel Mare, Dumnezeu ştie ce ne trebuie şi ne dă. De aceea ne sfătuieşte Sfânta Evanghelie, să nu exagerăm cu grijile, ci să fim mulţumiţi de ceea ce avem astăzi şi să nu ne îngrijim pentru mâine. Să nădăjduim în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care dă tuturor îndestulare. Dar lăcomia nu ne lasă, ci ne îndeamnă să strângem peste cele de îndeajuns, multe cele de prisos, prin câştig necinstit, falsuri, hoţii, nedreptăţi, cămătărie, lucrând şi în sărbători… etc. Niciodată nu suntem mulţumiţi cu ceea ce nea dat sau cu ceea ce ne-a făcut Dumnezeu! Dar ascultă: precum mana cea mai multă pe care o strângeau evreii, afară de cele ce le ajungea, se umplea de viermi şi se topea, tot aşa şi multa avuţie pe care o aduni este urâtă înaintea lui Dumnezeu, se strică şi se risipeşte în multe feluri. Şi precum Dumnezeu în ziua Sâmbetei nu ploua mană în pustie pentru popor, aşa şi în zile de sărbătoare (când lucrezi) Dumnezeu nu dă câştig.
Omul lacom se topeşte în grijă şi isprăveşte lucrul, dar aceasta este ca pânza de păianjen. Şi precum din ţesătura de păianjen nu se face haină, tot aşa nici din lucrul lacomului nu se face nici o pricopseală. Sfântul Apostol Pavel, ştiind cât este de grea patima lăcomiei la oameni şi piedică împotriva mântuirii, scrie către Timotei aşa: „Cei ce poftesc a se îmbogăţi cad în ispită şi în curse şi în pofte neînţelegătoare şi vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în stricăciune şi pierzare. Aceia care vor să se îmbogăţească cad în trei mari greutăţi: întâi cad în ispită, apoi cad în cursă şi apoi în pofte multe”. Pe unii ca aceştia îi îndeamnă ispita să spună minciuni spre paguba celor din jur, apoi să nedreptăţească şi chiar uneori să ucidă pentru a-i lua averea (exemplul regelui Ahab cel lacom care l-a omorât cu pietre pe nedrept pe Nabot, ca să-i ia via).
A doua lăcomie este cursa cea mai măiastră pe care a întins-o diavolul ca să prindă pe oameni. O pasăre când se prinde în laţ, nu poate să mai scape din mâinile vânătorului, iar un suflet care va fi prins de lăcomie nu mai poate scăpa din mâinile diavolului. Tot ceea ce a agonisit lacomul prin nedreptate nu se iartă până nu se va da înapoi ceea ce s-a luat. Ori din partea lacomului niciodată nu se va face acest lucru. Aşadar lacomul rămâne prins în cursa lăcomiei lui. Lacom nedrept era Zaheu vameşul, dar cum a dat înapoi ceea ce a luat cu nedreptate, îndată s-a mântuit. „Doamne, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit, iar jumătate din averea mea o dau săracilor” – a zis el. La această faptă a lui, Mântuitorul ia răspuns salvator: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”. Dar Zaheu a întors celui năpăstuit de el „împătrit”, adică una pentru ceea ce a luat de la sărac, alta pentru ceea ce a pierdut săracul, alta pentru ceea ce n-a putut câştiga şi alta pentru cele ce au pătimit chinuindu-se de sărăcie, de foame, de sete şi de lipsuri. Dar cine face azi o astfel de întoarcere? Nimeni. Aşadar, rămânem în cursa nedreptăţii şi este de neiertat.
În a treilea rând, lacomul cade în pofte multe. Marea care primeşte în ea toate apele râurilor, zice vreodată „ajunge”? Niciodată. Aşa şi lacomul, niciodată nu zice „ajunge”. El mănâncă şi nu se satură niciodată. Asta e boala avuţiei; pofta lui de a dobândi mai multe nu are margini. Toate acestea duc însă la pierzania sufletului, care cufundă pe oameni în stricăciune.
În Sfânta Evanghelie, Dumnezeu a întrebat pe cel bogat: „Cele pe care le-ai câştigat, pentru care ţi-ai stricat viaţa şi ţi-ai osândit sufletul, ale cui vor fi? Cele ce ai gătit cui vor rămâne?” Iată întrebări la care poţi răspunde şi tu, cel ce citeşti aceste rânduri.
„Marta, Marta! Te îngrijeşti şi spre multe te sileşti, dar un singur lucru trebuieşte” – îi spune Mântuitorul Hristos, Martei. Bogatule! Bogatule! Te îngrijeşti şi gândeşti ce să faci cu lucrurile ce le-ai adunat şi care nu ştii ale cui vor fi. Pentru un singur lucru ar trebui să te îngrijeşti: pentru suflet.