Lamentabilul sfârşit al corupţiei

De miercuri, 8 mai, Silvio Berlusconi este în centrul atenţiei opiniei publice italiene şl nu numai. în urmă cu 48 de ore, Curtea de Apel din Milano a confirmat sentinţa cu executare a condamnării la închisoare a lui Silvio Berlusconi, acuzat de fraudă fiscală, în procesul Mediaset. Curtea de Apel milanază a considerat valabilă juridic sentinţa dată de prima instanţă, de patru ani de închisoare cu executare şi interdicţia pe cinci ani de deţinere a vreunei funcţii publice. Dar, în virtutea Legii amnistierii din 2006, promulgată la vremea respectivă de guvernul de stânga din cauza suprapopulării închisorilor italiene, Berlusconi va executa un an de puşcărie, din cei patru. Curtea de Apel din Milano a declarat inadmisibil recursul fostului prim ministru Berlusconi, confirmând definitivă sentinţa pronunţată în data de 26 octombrie 2012. De fapt, Berlusconi este vizat şi în alte două procese care i-au fost intentate. în ceea ce priveşte afacerea Mediaset, Berlusconi este acuzat de fraudă fiscală prin suprafacturarea cumpărării unor emisiuni televizate, acestea fiind folosite pentru spălarea de bani negri.
Cu toate acestea, Berlusconi continuă să lupte, sperând să obţină casarea cazului său. S-ar putea ca tot legea italiană să-i dea o mână de ajutor. Conform dreptului italian, dacă un condamnat are mai mult de 75 de ani, trebuind să execute o pedeapsă cu închisoarea mai mică de doi ani, pedeapsa i se comută în cea de domiciliu forţat sau respectivul este pus sub supravegherea serviciilor sociale. Dacă se va aplica litera unei legi tipice pentru mentalitatea latină, adică cu multe portiţe de scăpare, s-ar putea ca, spre sfârşitul anului 2013 şi începutul lui 2014, Berlusconi să nu vadă puşcăria pe dinăuntru. Desigur, demagogia ipocrită a intrat rapid în funcţiune. Astfel, Renato Schifani, şeful grupului parlamentar ce reprezintă „Poporul libertăţii”, partid creat de Berlusconi, a declarat că „avem de a face cu o persecuţie judiciară împotriva unui conducător ce a fost votat de 10 milioane de alegători”. Dacă cele zece milioane sunt de teapa celor care au votat „Noua generaţie” sau „Partidul poporului”, nu trebuie să ne mai mire nimic. Maestrul manipulării
Totuşi, cum a reuşit Silvio Berlusconi să se impună pe scena politică italiană. După al Doilea Război Mondial, condiţiile sociale italiene au favorizat atât extraordinara dezvoltare economică fără precedent, cât şi amploarea corupţiei ce ajunsese politică de stat. După 45 de ani, mai exact la începutul anilor ’90, în Italia este declanşată la nivel naţional operaţiunea „Cu mâinile curate”, care a scos la lumina zile existenţa unui Stat corupt în toate sferele sale de activitate. Această amplă operaţiune, presărată cu intimidarea prin asasinare a unor procurori, a pus capăt hegemoniei partidelor Democrat Creştin şi Socialist Italian, iar pe comunişti şi pe neo-fascişti i-a exilat la periferia vieţii politice italiene. Pe terenul astfel eliber, şi-au făcut apariţia noi lideri politici, mult mai abili, mai carismatici, excelenţi demagogi, calităţi ce le-au permis să apară în ochii opiniei publice italiene ca simboluri ale prosperităţii economice peninsulare, de după 1945. Din acest grup de noi lideri politici, Silvio Berlusconi a fost cel mai longeviv. Pierre Musso, ce-l ce a scris cele mai multe lucrări despre Berlusconi, este de părere că succesul acestuia în politică se datorează faptului că a fost destul de abil pentru a nu mai reprezenta partidele compromise moral, ci de a crea un nou partid care prin programul său ideologic a corespuns cu aşteptările mulţimii. Astfel, Berlusconi a fondat „Forza Italia”, iar când acesta nu a mai funcţionat optim pentru interesele economice personale ale fondatorului, rapid a fost desfiinţat, în locul său apărând „Poporul libertăţii”, care, spre deosebire de primul, avea ca scop să-i prelungească imunitatea parlamentară. De asemenea, zdrobitorul succes politic al lui Berlusconi se datorează şi unei mişcări politice inteligente: s-a aliat cu toate forţele politice de dreapta, mai ales cu puternica „Ligă a Nordului”. La aceasta se adaugă faptul că a manipulat masele, prin mini imperiul său mass-media, dând lovituri sub centură partidelor de stânga şi centru stânga, dezbinate, incapabile să-şi revină după urmările operaţiunii „Cu mâinile curate”. Foarte repede, fiind bun de gură, excesiv de comunicativ, zâmbăreţ, Berlusconi devine simbolul „Statului întreprinzător”. Spre deosebire de predecesorii săi, Berlusconi speculează starea de spirit a populaţiei, creată de operaţiunea „Cu mâinile curate” şi mizează totul pe sloganul eficienţei liberei iniţiative şi a muncii, ca surse ale prosperităţii poporului, ceea ce a plăcut foarte mult maselor, mai ales că a ştiut să scoată în evidenţă aspecte la care italienii, preponderent catolici, ţin foarte mult: familia, ca bază a fericirii individuale, morala creştină, munca cinstită. Bun, toate acestea erau strategii politice care mai fuseseră folosite în Italia. Dar Berlusconi este destul de inteligent ca să-nţeleagă că vremurile s-au schimbat chiar şi pentru catolicii tradiţionalişti. Astfel, Berlusconi este primul care foloseşte în lupta ideologică occidentală marketingul politic bazat pe sondaje de opinie prin care manipulează naivitatea maselor şi televiziunea de tip nou, axată foarte mult pe emisiuni de tip talk show şi telerealitate. Aceste, să zicem, ultime descoperiri îi vor asigura lui Berlusconi asigura lui Berlusconi succesul total. Din păcate, tocmai acest succes i s-a urcat la cap, crezând că de el nu se poate atinge nimeni, uitând, în beţia gloriei politice, că operaţiunea „Cu mâinile curate” le-a demonstrat italienilor că nimeni nu mai este mai presus de lege, că mai devreme sau mai târziu totul se plăteşte, chiar şi post mortem. Asta a uitat Berlusconi, de altfel un politician inteligent. în plus, Berlusconi a fost aşa de sigur pe el, pe capacitatea sa de a manipula masele, încât uneori nu se mai controla, dându-şi drumul la gură. Astfel, a-nceput să plouă cu gafe de natură… declarativă, insultând public femeile, homosexualii, emigranţii, categorii sociale pe care le-a transformat în ţapii ispăşitori ai disfuncţionaltăţilor economiei italiene. Or, asemenea derapaje au făcut să scadă din popularitatea sa.
Greşeala lui Berlusconi
Greşeala lui Berlusconi, marea sa greşeală, a fost că a ajuns să creadă că i se poate permite orice. Dându-şi seama că singur s-a pus în pericol, fiind tot mai mult acuzat de evaziune fiscală şi de favorizarea prostituţiei, Berlusconi mai face un efort mediatic şi revine spectaculos în viaţa politică în timpul alegerilor generale din 24 – 25 februarie 2013, sperând că imunitatea parlamentară îl va scăpa. Dar, imediat din martie va ploua cu procese pe capul său. Astfel, pe lângă afacerea Mediaset, Berlusconi va fi implicat în procesul Unipol, în care este acuzat de „violarea secretului instrucţiei judiciare” în scandalul bancar din 2005, însă, tot conform legii italiene, dacă are noroc, delictul său va fi prescris în iulie 2013. La aceste două procese, se adaugă cazul Ruby, unde Berlusconi este acuzat de a fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, de altfel o banală prostituată. De asemenea, în acest proces, Berlusconi este acuzat că în momentul consumării faptelor, anul 2008, ar fi recurs la abuz de putere pentru a determina poliţia s-o elbereze pe Ruby, arestată pentru furt. Deh, ce nu face un bărbat în vârstă când îi cade cu tronc o minoră! Vorba aceea: rupe norii, mai ales dacă are o poziţie socială puternică. Oricum, conform tot legii italiene, aceste ultime delicte se vor prescrie abia în 2020. Dar, cel mai greu atârnă delictul Mediaset, procesul datând din 2006. în acest proces, Berlusconi este acuzat că a umflat artificial preţul drepturilor de difuzare de filme, drepturi ce au fost cumpărate de societăţi fantomă care erau tot ale lui, societăţi ce revindeau aceste drepturi de difuzare imperiului audioviziual Mediaset, imperiu ce-i aparţinea. Această şmecherie financiară i-a permis lui Berlusconi să deturneze 35 de milioane de euro şi să practice o evaziune fiscală de 8 milioane de euro.
100.000 euro pe zi, pensie alimentar[
Cazul Mediaset a fost cel mai mare scandal din cariera politică a lui Berlusconi, care, cumulat cu tămbălăul sexual şi criza financiară ce-ncepuse să sufoce Italia, l-a obligat să demisioneze în noiembrie 2011. Toate trei dosarele riscă să-l ducă în spatele gratiilor, dar se pare că vârsta sa, de 76 de ani, îl va scăpa de obligaţia juridică de a beneficia de pachetul de servicii pe care i le pune la dispoziţie „hotelul” de maximă securitate. De asemenea, verdictul în procesul Mediaset depinde şi de buna sau proasta dispoziţie a membrilor Curţii Constituţionale italiene. Dacă vor fi sensibilizaţi de Berlusconi, aceştia vor anula procedura judiciară.
Dar contrele lui Berlusconi cu justiţia datează din 1993. în 2009, disperat, Berlusconi se plângea public, la posturile sale de televiziune, că este politicianul cel mai persecutat de către magistraţi, din toată istoria omenirii. De exemplu, în 1997 şi 1998, a fost condamnat la şase ani şi cinci luni de închisoare cu executare pentru corupţie, bilanţ contabil fals şi finanţare ilicită a unui partid politic. Dar de fiecare dată a fost achitat sau a beneficiat de prescriere. în 2012, beneficiază de prescrierea faptei în interminabilul proces Mills, în care este acuzat de coruperea unui martor. Deoarece era bombardat cu procese, în zilele de 12 şi 13 iunie, italienii sunt chemaţi la referendum pentru a se stabili prin vot popular dacă Berlusconi trebuie sau nu să beneficieze de imunitate parlamentară. Majoritatea italienilor a votat împotriva imunităţii parlamentare. De data aceasta, majoritatea italienilor nu a mai fost cu Berlusconi. A fost un duş rece pentru el.
Chiar dacă scapă în procesul Mediaset, nu acelaşi lucru este valabil în cazul „Rubygate”, care este judecat din aprilie 2011, Berlusconi fiind acuzat de scandaloasele relaţii sexuale cu prostituata minoră Karima El Mahroug, poreclită Ruby, colecţionara de bărbaţi. La toate acestea s-ar putea adăuga petrecerile organizate de Berlusconi, unde invitaţii, politicieni şi oameni de afaceri se destindeau în prezenţa damelor de companie. Berlusconi mai este cercetat şi-n afacerea De Gregorio, fiind acuzat că a provocat în 2006 căderea guvernului de stânga, Romano Prodi, prin mituirea cu trei milioane de euro a senatorului De Gregorio. De acest caz se ocupă Parchetul din Neapole, deoarece De Gregorio fusese votat în această circumscripţie. Ce-ar mai rămâne de adăugat despre Berlusconi. Doar că trebuie să-i plătească lunar primei sale soţii, de care a divorţat, o pensie alimentară de trei milioane de euro, adică o sută de mii de euro pe zi. Sărmanu’ Berlusconi!