Începând cu 27 septembrie, ora 12.00, până la data de 30 aprilie 2024, se desfășoară sesiunea de atragere de fonduri pentru Subinvestiția I.1.C. „Crearea de păduri urbane”, Investiția I.1. „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane”, finanțată prin PNRR.
Alocarea financiară totală este de 30 milioane euro, echivalentul a 148.914.000 lei. Sesiunea va fi de tip necompetitiv, apel deschis, pentru toți solicitanții eligibili, pe principiul ,,primul venit, primul servit”, în limita bugetului maxim eligibil alocat, respectiv până la epuizarea alocării financiare totale, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2024.
„Aceste mini-păduri vor fi niște insule de biodiversitate care vor proteja populația de praf, vor reduce poluarea, vor stoca mai mult dioxid de carbon decât o pădure obișnuită. Așadar, având în vedere calitatea aerului din multe din orașele României, având în vedere problemele cu praful, problemele cu particulele de PM2.5 și PM10, îndrăznesc să cred că aceste investiții vor acționa ca niște veritabili doctori în acele comunități și vor aduce un aer mai curat. Sper să avem cât mai multe proiecte depuse, atât de primării, cât și de unitățile școlare”, a subliniat Mircea Fechet.
Valoarea maximă eligibilă nu poate depăși o valoare medie de maxim 9,5 EUR/mp, echivalentul a 47,156 lei/mp, fără TVA.
Solicitanții eligibili sunt:
Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) definite conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv: municipii reședință de județ, municipiul București, alte municipii, orașe, județe;
Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, definite conform O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Instituțiile de învățământ publice;
Parteneriate între tipurile de solicitanți menționati anterior.