LEGALITATEA INVESTIŢIILOR PUBLICE ÎN INFRASTRUCTURA LOCALĂ, VERIFICATĂ DE POLIŢIŞTI

Date:

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în 74 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire şi derulare a contractelor de investiţii publice în infrastructura locală. Prejudiciul estimat, până în prezent, depăşeşte 20.000.000 de lei.
Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române coordonează o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor din domeniul investiţiilor publice în infrastructura locală.
Astfel, începând cu luna iulie 2019 şi până în prezent, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea, identificarea şi investigarea situaţiilor de fraudare a fondurilor publice puse la dispoziţia beneficiarilor (unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi universităţi) prin programe de finanţare. In prezent, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în cadrul a 74 de dosare penale, în care sunt cercetate 36 de persoane, pentru fapte în legătură cu modul de atribuire şi derulare a contractelor pentru investiţii publice în infrastructura locală.
Valoarea totală a prejudiciului reţinut la momentul dispunerii începerii

urmăririi penale in rem în aceste dosare a fost de 11.642.955 de lei, iar în urma cercetărilor desfăşurate (inclusiv expertize) a rezultat un prejudiciu de 20.808.466 de lei.
Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor estimate în dosarele penale, până la începutul lunii februarie, au fost dispuse măsuri asiguratorii pentru 2.206.325 lei. Totodată, în aceste cauze au fost dispuse 4 măsuri preventive (control judiciar) faţă de persoanele bănuite ca fiind implicate în săvârşirea infracţiunilor cercetate.
Pentru asigurarea unei documentari fundamentate cu privire la situaţiile de fraudare, în cursul lunii decembrie 2019, Inspectoratul General al Poliţiei Române a solicitat Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei să comunice eventualele nereguli identificate cu ocazia verificărilor efectuate de această instituţie în legătură cu derularea programului de finanţare a investiţiilor publice.
Datele primite au fost transmise către structurile teritoriale de investigare a criminalităţii economice, pentru realizarea de activităţi conform competenţelor.
Cu titlu de exemplu, în cadrul unui dosar penal investigat de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, la data de 12 februarie 2020, cu sprijinul serviciilor teritoriale de investigare a criminalităţii economice, au fost ridicate înscrisuri de la 17 unităţi administrativ teritoriale situate pe raza a nouă judeţe.La aceeaşi dată, în urma audierii martorilor în cauză, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus efectu

area în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană bănuită de fals intelectual, aceasta fiind ulterior plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
Activităţile în cauză s-au desfăşurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...