Legea prevenţiei a fost publicată în Monitorul. Principala schimbare pe care o aduce legea prevenţiei este că firmele vor putea fi „iertate” de autorităţi după prima greşeală, pentru o serie de fapte contravenţionale, incluse în lista publicată în Monitorul Oficial. Deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan a punctat câteva lucruri importante cu privire la această
lege.
„…În momentul în care descoperă o neregulă la firme, de natură contravenţională, inspectorii de stat nu mai aplică sancţiunea contravenţională la prima constatare a unei fapte. Regula se aplică o singură dată la trei ani pentru fiecare contravenţie. Mecanismul de funcţionare a prevenirii este următorul:
– inspectorul încheie un proces-verbal de constatare a neregulilor şi anexează un plan de remediere, care cuprinde aspecte ce trebuie corectate, precum şi termenul de conformare pentru fiecare faptă;
– termenul de remediere este de 90 de zile calendaristice;
– în termen de zece zile de la data expirării termenului de remediere, organul de control reia controlul;
– în cazul în care se constată că nu au fost respectate obligaţiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancţiunile prevăzute de actele normative.
Totodată, este important să precizăm că un contribuabil poatea beneficia de măsurile de prevenire o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de trei ani.” a punctat deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan
Legea prevenţiei, un act normativ asumat şi promovat de Guvernul PSD
Date: