LEGITIMAREA FOTBALIŞTILOR

Date:

sportArticolul 45 Legitimarea şi transferul jucătorilor
1. Legitimarea şi transferul jucătorilor se efectuează conform prevederilor Regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal.
2. Legitimarea şi transferarea jucătorilor se efectuează numai la/între structuri sportive care deţin certificat de identitate sportivă şi sunt afiliate la FRF/AJF/AMFB, după caz, respectiv membre ale LPF.
3. Nerespectarea dispoziţiilor cu privire la legitimarea şi transferarea jucătorilor, viza anuală şi viza medicală atrage aplicarea sancţiunilor regulamentare.
4. Participarea la jocurile oficiale pe bază de tabele nominale este interzisă.
Articolul 46 Numărul jucătorilor
1. Jocurile oficiale se dispută între echipe cuprinzând fiecare cel mult 11 jucători, între care un portar. Fiecare echipă are un căpitan, înscris în raportul de arbitraj.
2. Jocurile oficiale nu pot începe dacă echipele nu prezintă cel puţin şapte jucători, la meciurile de seniori şi, respectiv, opt jucători la competiţiile de juniori şi fotbal feminin, cu carnete de legitimare şi drept de joc pentru echipele respective.
3. Arbitrul are obligaţia să nu înceapă jocul dacă nu sunt respectate condiţiile de mai sus.
4. Echipa care nu prezintă arbitrului numărul de carnete de legitimare prevăzute la art. 46.2 va fi sancţionată la fel ca în cazul neprezentării la joc. 5. Echipele au dreptul să înscrie în raportul de arbitraj maxim 18 jucători, între care şapte jucători de rezervă.
6. Înscrierea jucătorilor titulari şi de rezervă în raportul de arbitraj se face numai înainte de începerea jocului.
7.1. Jucătorii străini cetăţeni ai unor state membre ale Uniunii Europene (jucători comunitari) sau jucătorii străini cetăţeni ai unor state care nu sunt membre ale UE (extracomunitari) se pot legitima sau transfera la cluburi din România în conformitate cu regulamentele FIFA/FRF în materie şi pot participa la jocurile oficiale din cadrul tuturor competiţiilor organizate de FRF/LPF/AJF cu respectarea condiţiilor prevăzute mai jos. 46
a) Echipele din Liga I şi echipele de fotbal feminin au dreptul să folosească maxim 5 jucători extracomunitari în acelaşi timp în teren şi au obligaţia să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc oficial minim 5 jucători formaţi la nivel naţional.
b) Echipele din Liga a 2-a au dreptul să folosească maxim 3 jucători extracomunitari în acelaşi timp în teren şi sunt obligate să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc oficial minim 10 jucători formaţi la nivel naţional.
c) Echipele din Liga a 3-a au dreptul să folosească maxim 2 jucători extracomunitari în acelaşi timp în teren şi sunt obligate să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc oficial minim 12 jucători formaţi la nivel naţional.
d) Echipele din celelalte categorii se seniori sau juniori participante în competiţiile organizate de FRF/AJF/AFB (mai puţin echipele de fotbal în sală) au dreptul să folosească maxim 2 jucători extracomunitari în acelaşi timp în teren şi sunt obligate să înscrie în raportul de arbitraj minim 15 jucători formaţi la nivel naţional.
e) Echipele de fotbal în sală au dreptul să înscrie în raportul de arbitraj maxim 5 jucători extra-comunitari şi sunt obligate să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc minim 5 jucători formaţi la nivel naţional în anul competiţional 2011/2012 şi în următorii ani. Prin jucători formaţi la nivel naţional se înţeleg jucătorii care, indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minim 3 ani (consecutivi sau nu) în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani. Stagiul de 3 ani se reduce în mod corespunzător pentru jucătorii sub 18 ani. 7.2. Echipele care nu respectă regulile privind folosirea jucătorilor extracomunitari, respectiv, pe
cele privind înscrierea în raportul de arbitraj a numărului minim de jucători formaţi la nivel naţional vor fi sancţionate cu pierderea jocului prin forfait, sesizarea fiind făcută din oficiu de departamentul de competiţii
al FRF/LPF/AJF/AMFB, după
caz. Sesizarea se face în maxim şase luni de la data disputării jocului, dar nu mai târziu de data aprobării clasamentelor finale de către Comitetul Executiv/Biroul Executiv al FRF/LPF/AJF/AMFB, după caz.
8. Jucătorii juniori sunt consideraţi o categorie ierarhic inferioară faţă de toate celelalte categorii de seniori. Ei pot fi utilizaţi şi la jocurile echipelor de seniori numai dacă au împlinit vârsta de 14 ani. Perioada junioratului se încheie la data de 30 iunie a anului în care jucătorii împlinesc vârsta de 19 ani.
9. Fetele se pot legitima şi pot participa la jocurile oficiale dacă au împlinit vârsta de 8 ani.
10. Echipele care folosesc într-un joc oficial jucători neîn-scrişi în raportul de arbitraj vor fi sancţionate conform prevederilor regulamentare.
11. Echipele din Liga a 2-a sunt obligate să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor de campionat, cel puţin doi jucători sub 21 de ani (în anul competiţional 2011/2012, jucători născuţi după data de 1.01.1990). Dacă unul sau mai mulţi jucători sub 21 de ani sunt eliminaţi din teren, echipa în cauză nu este obligată să introducă în teren un alt jucător sub 21 de ani.
12. Echipele din Liga a 3-a sunt obligate să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor de campionat, cel puţin trei jucători sub 21 de ani (în anul competiţional 2011/2012, jucători 47 născuţi după data de 1.01.1990). Dacă unul sau mai mulţi jucători sub 21 de ani sunt eliminaţi din teren, echipa în cauză nu este obligată să introducă în teren un alt/alţi jucători sub 21 de ani.
13. În jocurile din Cupa României echipele din Liga a
2- a şi a 3-a sunt obligate să respecte dispoziţiile art. 46.11 şi 46.12 doar dacă joacă cu echipe din aceeaşi categorie competiţională.
14. Echipele participante în campionatele Ligilor a 2-a şi a
3- a care nu se conformează obligaţiilor stabilite de art. 46.11 şi, respectiv, 46.12, din prezentul regulament, vor începe şi, după caz, vor continua jocul cu un număr mai mic de jucători, în caz contrar urmând să fie sancţionate cu pierderea jocului prin forfait.
15. Identificarea jucătorilor juniori în jocurile din competiţiile de juniori se face pe baza carnetului de legitimare şi a cărţii de identitate sau a paşaportului, în original. Neprezentarea cărţii de identitate/paşaportului atrage imposibilitatea participării la joc.
16. Comitetului Executiv al FRF poate emite anual hotărâri în legătură cu folosirea jucătorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!