Liga a 4-a dâmboviţeană Luptă acerbă la retrogradare

Date:

SPORTPrima rundă a sezonului de primăvară din mioritica Ligă a 4-a dâmboviţeană n-a adus nimic nou în fruntea clasamentului şi nici în partea sa inferioară.
Primele trei echipe clasate, Gloria Corneşti (locul 1), Flacăra Moreni (2) şi F.C. Conţeşti (3), au învins. Gloria a realizat scorul etapei, 9-0, cu PAS Pucioasa. Trupa antrenată, din retur, de Marian Vasilache (Flacăra Moreni) a învins-o, pe malurile Cricovului Dulce, pe Recolta Gura Şuţii. Până în minutul 70, scorul a fost egal, 0-0. F.C. Conţeşti a învins-o, în deplasare, pe Vonţa Pietroşiţa cu 3-2, după ce, la un moment dat, scorul a fost 3-0 pentru trupa antrenată de Dan loniţă.
Formaţiile din subsolul clasamentului au pierdut meciurile disputate: Avântul Produleşti (1-0, în deplasare, cu F.C. Aninoasa), Comerţul Brezoaele (3-2, în deplasare, cu Atletic Fieni), Voinţa Perşinari (7-3, în deplasare, cu Gaz Metan Finta), Voinţa Pietroşiţa (2-3, acasă, cu C.S. Conţeşti).
în zona retrogradabilă (sub linia de demarcaţie) stă Petrolul Valea Mare, care în această etapă a stat. A avut pauză şi echipa de lângă podul Mihai Bravu, Petrolul Târgovişte.
în vârful ierarhiei, Gloria Corneşti (45 p) are aceeaşi diferenţă de puncte (9) faţă de Flacăra Moreni (36 p) şi C.S. Conţeşti (36 p). Echipa lui Nelu Radu va juca, acasă, cu ambele urmăritoare. Cu Flacăra, chiar sâmbătă, 16 martie, în derbyul returului. Cu C.S. Conţeşti va da piept în penultima etapă a sezonului (a 33-a).
Dacă în fruntea clasamentului lucrurile par a fi clare, pentru evitarea celor două locuri retrogradabile luptă vreo cinci echipe, chiar şi ultima clasată, Avântul Produleşti, care are doar 4 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!