A fost o rundă dominată de oaspeţi, care s-au impus în cinci meciuri. Gazdele au câştigat două partide, iar alte două s-au terminat la egalitate.
S-au marcat 35 de goluri: 19 – gazdele şi 16 – oaspeţii.
Derby-ul etapei a fost câştigat de F.C. Aninoasa, care a învins-o, la Moreni, pe Flacăra, cu 0-2 (Diţă şi Moţoi). O parte din spectatorii morenari l-au apostrofat pe antrenorul Marian Vasilache.
Scorul rundei s-a înregistrat la Găeşti, unde Petrolul Valea Mare a zdrobit-o pur şi simplu pe A.S. Doiceşti. Scor 7-0.
Avicola Tărtăşeşti a cucerit primele puncte din acest sezon după ce a învins-o, cu 0-1, în deplasare, pe Avântul Produleşti.
Tot în deplasare a învins-o, cu acelaşi scor, 0-1, Unirea Cobia pe Luceafărul Dragomireşti.
Voinţa Pietroşiţa este în mare criză. A pierdut al treilea meci consecutiv, 3-5, acasă, cu Comerţul Brezoaele. în ultimile trei partide a încasat 15 goluri şi a marcat doar trei.
Lângă Campusul Universitar, Petrolul Târgovişte a fost învinsă de Bradul Moroeni, cu 0-2 (Iosif 2). „Pădurarii” au gânduri de mărire.
PAS Pucioasa nu-şi revine. A pierdut categoric, 4-0, cu Voinţa Perşinari.
Un meci cu mult suspans şi răsturnări de scor a avut loc la Nucet, între Recolta Gura Şuţii şi Atletic Fieni. Oaspeţii au avut 0-3 (Şerban 2, Motan) şi, din minutul 57, un om în plus (eliminat Petruţiu). Dar băieţii lui Titel Dinu au revenit şi au egalat prin golurile marcate de Drăcea 2 şi A. Stoica. Alt meci egal am consemnat între Gaz Metan Finta şi Avicola Crevedia.
Lider este acum F.C. Aninoasa. Este singura echipă cu maxim de puncte şi + 6 la „adevăr”. în subsolul clasamentului se află PAS Pucioasa şi A.S. Doiceşti, cu câte un punct în cont.
în runda următoare (sâmbătă, 7 septembrie), cele mai interesante meciuri sunt: Atletic Fieni – Flacăra Moreni, PAS Pucioasa – Voinţa Pietroşiţa, A.S. Doiceşti -Petrolul Târgovişte, Comerţul Brezoaele -Recolta Gura Şuţii.
Liga a 4-a; Etapa a 4-a Cinci victorii ale oaspeţilor
Date: