Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Adevărul este că, în comparație cu Troțki și, mai tîrziu, cu Stalin, Lenin se dovedise a fi mai diplomat în relețiile sale de interacțiune politică cu poporul rus. Lenin realizase destul de repede că era necesar, dacă dorea ca revoluția bolșevică să aibă succes, în rîndul majorității maselor, să lase poporul, mai ales pe cel din mediul rural, să profite de o parte din ceea ce realiza. Acest tip de gîndire politică s-a dovedit a fi incompatibil cu felul în care Troțki vedea evoluția noii societăți ruse. Troțki avea un fel de a gîndi totalitar, ce nu suporta ca cineva să îndrăznească să nu-i execute ordinele. Din acest punct de vedere, Troțki avea o viziune, dacă nu la fel, cel puțin mai opresivă decît cea ce caracterizase regimul țarist. Din clipa în care țăranii au văzut că nu mai puteau să aibă posbilitatea de a pune ceva de o parte pentru propriul lor folos, aceștia s-au răsculat, amenințînd în felul acesta cu distrugerea fragilului echilibru social pe care Lenin reușise, cu chiu cu vai, să-l obțină. La început, latentă, revolta țăranilor va începe să se manifeste împotriva soldaților și ofițerilor Armatei Roșii ce rechiziționa absolut tot ceea ce produseseră țăranii, lăsîndu-i pe aceștia nu numai în pragul sărăciei, dar expunîndu-i incalificabil de abuziv la înfometare. Ținînd cont că o mare parte dintre soldați provenea din mediul rural, revolta se va generaliza și în rîndul armatei. Astfel, corpuri întregi din cadrul armatei vor refuza să mai rechiziționeze cu forța producția cerealieră a țăranilor. Revoltele au izbucnit în centrul Rusiei, apoi pe Volga și în Siberia occidentală. Lenin îl va lua la întrebări pe Troțki, dar acesta îl va liniști că totul va reintra în nor-malitate, mai clar în cea de tip bolșevic. Și Troțki s-a ținut de cuvînt. A reprimat cu sălbăticie toate revoltele, atît cele din mediul rural, cît și cele din rîndul soldaților și ofițerilor Armatei Roși. De data aceasta, armata chiar era roșie e sîngele celor ce se revoltaseră. Văzînd că Troțki a sărit rău de tot peste cal, marinarii din Cronstadt, golful Finlandei se revoltă la rîndul lor. De data aceasta, situația era mai mult decît critică. Guvernului condus de Lenin îi crește brusc tensiunea. Situația ajunsese în punctul în care toți se întrebau dacă vor mai putea sau păstra puterea. Lenin își dă seama că politica internă trebuie revizuită urgent. Cel care-l va sprijini, în toate demersurle pe care le va face pentru a calma poporul, va fi Stalin care nu-l înghițea deloc pe Troțki. în consecință, cu ajutorul eficient al georgianului, Lenin va anula presiunea economică ce produsese revolta țăranilor, va propune un nou set de reforme pentru a ușura, cît de cît, viața rușilor, va renunța definitiv la comunismul de război ce era așa de mult pe placul lui Troțki și, ceea ce a potolit poporul ce mîrîia, va da drumul la libertatea comercială.
Toată această permanentă tensiune în care a trăit, în lunile cînd poporul s-a dovedit capabil să reducă la zero ceea ce cu efort însemnase victoria revoluției bolșevice, l-a epuizat pe Lenin. Astfel, tot mai grav a început să se manifeste oboseala pe fond nervos, insomniile au devenit tot mai dese. Toate acestea au avut drept consecință derapaje ale capacității de gîndire a lui Lenin. Permanent va trăi cu hipertensiune. Este furios că, așa cum va spune de nenumărate ori, “organismul îl trădează“. Greșelile politice făcute de Troțki l-a costat foarte mult pe Lenin, tensiune nervoasă în care a stat, pe toată perioada revoltelor, deteriorîndu-i starea de sănătate. Din nou, se vede obligat să se retragă de la conducere, să plece la Gorki pentru a se odohni. în data de 15 decembrie 1921, Molo-tov, prieten cu Stalin, acesta din urmă sprijinindu-l să devină secretar în cadrul comitetului central al partidului, după principiul serviciu contra serviciu, va primi o scurtă notiță din partea lui Lenin: “Voi prelungii concediul de odihnă cu încă cincisprezece zile, conform deciziei medicilor”.
Cu toate acestea, schimbările operate de Lenin, în ceea ce privește politicile economice și sociale interne, ce au liniștit poporul, eliminînd astel orice tentativă de revoltă, au avut ca efect faptul că Troțki și adepții săi au turbat de furie. Deși aceste noi reforme au fost privite cu simpatie, în afara Rusie, Troțki și grupul său le-a interpretat ca o abandonare a expansiunii revoluției bolșevice. în ciuda furiei oarbe a lui Troțki, David Lloyd Geroge, în numele Angliei, va invita URSS-ul să participe la conferința de la Geneva, prevăzută pentru aprilie 1922. Rusie sovietelor i se propunea să dezbată, împreună cu Statele occidentale, probemele stringente ale reconstrucției economice a Europei. Nimeni din conducerea Rusiei nu se așteptase la o asemenea ofertă, venită din partea Vestului. Se profila marea șansă ca blocada economică instituită de Statele occidentale, împotriva tînărului Stat sovietic, să fie anulată definitiv. “Participarea personala a domnului Lenin va ușura foarte mult dialogul”, va preciza Prim-ministrul britanic.
Pe 6 martie, la congresul sindicatelor din metalurigie, Lenin va aduce la cunoștința poporului rus vestea cea bună. Plin de entuziasm, Lenin va spune: “Mă voi duce la Geneva. Sper că boala, care m-a împiedicat, luni de zile, să iau parte activă la dezbaterea problemelor politice, nedîndu-mi posibilitates să mă achit de obligațiile ce-mi revin pentru a conduce guvernul, nu mă va trînti iarăși la pat”.
Dar, cîteva zile mai tîrziu, medicii vor constata că sănătatea lui Lenin este așa de precară, încît îi vor interzice orice activitate de tip intelectual.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a Romîniei, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrîngerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
