Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Secretul, în ceea ce privea starea de sănătate a lui Stalin, era foarte bine păzit: dictatorul de la Kremlin putea oricând să aibă grave probleme din cauza unui stop cardio vascular sau a unui atac cerebral, provocate de cheagurile de sânge. Stalin știa acest lucru încă din 1945. Până în acest an, nu a ținut cont de avertismentele medicilor. I s-a recomandat regim alimentar, dar Stalin a continuat cu excesele de mâncare și băutură. De asemenea, i s-a recomandat să se odihnească. în replică, Stalin a continuat să muncească și mai mult, dându-și peste cap ritmul biologic, noaptea devenind zi, iar ziua dormind mult peste ora douăsprezece amiaza. Când boala s-a manifestat violent, Stalin, încăpățânat a respins remediile prescrise de medici, preferând să se îngrijească prin recursul la ceea ce știa el că faceau țăranii: înghițea un pahar de apă în care punea câteva picături de tinctură de iod. Acesta era singurul tratament în care avea încredere, nimic altceva.
Până la urmă, în timpul conferinței de la Yalta, unde s-a întâlnit cu Franklin Roo-sevelt și Winston Churchill, constituția sa robustă de georgian nu l-a mai ajutat să facă față efortului fizic și nervos, organismul său cedând. Adevărul este că Stalin, în timpul întâlnirii din Crimea, nu a fost extenuat prea mult de convorbirile avute cu Roo-sevelt și Churchill, primul fiind deja muribund, nemaiavând suficientă capacitate intelectuală să se opună pretențiilor teritoriale sovietice, din cauza bolii ce-l măcina, iar partenerul englez recunoscând, în acel moment că Marea Britanie nu prea mai era avantajată pentru a pune piciorul în prag, în ceea ce privea împărțirea Europei. Ceea ce l-a pus pe Stalin la pământ, au fost chefurile din timpul conferinței din Crimea, mai ales cele organizate doar împreună cu ai săi, după ce invitații se retrăgeau în apartamentele lor. Stalin avea motive întemeiate să petreacă, mai ales după ce reușise să obțină de la Roosevelt și Churchill ceea ce dorise. Pentru prima dată, la Yalta, dereglările organismului, provocate de excesul de mâncare și mai ales de băutură, au lovit dur. Stalin a început să aibă violente dureri de cap, să-i fie greață, să vomite, să audă un puternic vâjâi în urechi, să-l ia, pe neașteptate, cu amețeala încât trebuia repede să se sprijine de orice obiect de mobilier ce-i era la-ndemână. Când au început să aibă loc aceste manifestări, într-o primă fază, Stalin nu le-a acordat prea multă atenție, ne a intrat la idei, dar după aceea a început să se gândească serios, întrebându-se ce se întâmplă cu starea sa de sănătate. Durerea devenise tot mai puternică, resimțind-o ca un clește ce-i strângea pieptul. în plus, începuse să aibă atacuri de panică. Când l-a consultat, într-o primă fază, profesorul Myasnikov, considerat unul dintre marii cardiologi ai lumii, acesta nu și-a putut da seama despre ce era vorba, dar s-a lămurit repede după ce ia luat tensiunea lui Stalin: aceasta scăzuse. Electrocardiograma a confirmat ceea ce constatase medicul: Stalin fusese la un pas de a avea un infarct. Totuși, nu a fost ușor să-l îngrijească pe Stalin, deoarece, la vremea respectivă, medicina rusă habar n-avea de existența anticoagulantelor ca
remediu eficient. După problemele de sănătate, ce se dovediseră destul de grave, apărute după chefurile de la Yalta, Stalin a înțeles că trebuie să o lase mai moale, că nu mai avea rezistența fizică din tinerețe, că vârsta își spunea cuvântul. Astfel, Stalin a început să aibă grijă să-și ia la timp medicamentele prescrise.
De asemenea, al doilea infarct, din timpul conferinței de la Yalta, nu a fost știut decât de medicii ruși, dar cu al treilea lucrurile au stat altfel, în iulie 1945, de acesta din urmă aflând și guvernele american și englez. Trei infarcturi, în cinci luni, lasă urme oricât de rezistent ar fi organismul celui ce le-a suportat. Războiul tocmai se terminase, în Europa și Extremul Orient. Harry Truman îi urmase lui Roosevelt în funcția de președinte al Statelor Unite. înfrângerea Germaniei necesita luarea de decizii urgente, din partea învingătorilor, trebuia stabilit, de conun acord, un program de ocupare și control al teritoriului fostului Reich. De asemenea, trebuiau pedepsiți criminalii de război naziști și crearea unui guvern german provizoriu care să nu le creeze probleme învingătorilor. Adevărul este că erau multe de făcut și repede deoarece timpul devenise brusc presant. Astfel, trebuia rapid să se stabilească frontierele Poloniei desființate de naziști și de ruși. Pe scurt, s-a înțeles că era nevoie de o nouă conferință. Aceasta a avut loc la Potsdam, fosta reședință de vară a Kron-prințului, în Prusia. Cu această ocazie, reședința a fost amenajată și bogat împodobită cu flori de către Amata Roșie, ce controla respectiva zonă de ocupație. Conferința a început în data de 17 iulie și sa prelungit până în august. Stalin a sosit la Potsdam cu câteva zile mai târziu decăt data prevăzută oficial. îmbrăcase uniforma de gală, pantaloni albastru închis, dublați de benzi deschise și epoleți aurii prinși pe vestonul alb. Tenul gălbui al feței, privirea oarecum ciudată au provocat uimirea lui Truman și a lui Churchill. Stalin s-a limitat în a arăta cu degetul mâinii în dreptul inimii. Așa cum reiese din Memoriile scrise de cei doi, aceștia a înțeles despre ce este vorba.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
