Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Cei ce îndrăznesc să nu susțină, să nu aprobe cu entuziarm deciziile lui Stalin, trebuie să suporte pedepsele rezervate rebelilor, trădătorilor patriei, spionilor. Cei ce nu sunt de acord cu Stalin, cu politica sa internă și externă, vor fi izolați, deportați, uciși. Savantul Bikov, membru al Academiei de Științe, din ordinul lui Stalin, va avea rolul de procuror, în lumea oamenilor de știință sovietici. El va fi cel ce-i va descoperi pe savanții care nu respectă orientarea impusă de Stalin, el va fi cel care-i va judeca și condamna public. Nimeni nu poate scăpa de fulgerele lui Bikov, nici cele mai de seamă personalități din mediul medical, nici cei pe care Stalin i-a recompensat pe vremuri pentru meritele lor. Doamna Lina Stern, șaptezeci și unu de ani, profesor de fiziologie, celebră în lumea întreagă pentru lucrările sale de excepție referitoare la bariera hemato-encefalică, ce primise premiul Stalin în domeniul științei, va fi una dintre victimile valului necruțător de teroare declanșată în lumea cercetătorilor științifici și a savanților. Doamnei Stern i se va reproșa aspecte normale într-o lume normală: faptul că a citat, într-o comunicare recentă, oameni se știință străini. De asemenea, i se va reproșa și faptul că pe adresa Academiei sovietice de științe i-au fost trimise scrisori din partea unor instituții străine de cercetare. ĩntr-o noapte din primăvara lui 1949, va fi arestată. După cum va consemna, doctorul Pierre Rentchnick, în articolul “Moartea profesoarei Lina Stern, în Moscova (1878-1968)”, publicat în Medicină și Igienă, 26:379, 1968, Lina Stern va avea domiciliu forțat într-un loc aflat foarte departe de Moscova, unde nu cunoștea pe nimeni, unde nu avea voie să contacteze pe nimeni, unde va sta aproape cinci ani, având la dispoziție doar o încăpere strâmtă, permițându-i-se să se hrănească doar cu pâine, să bea doar apă. ĩi era interzis să folosească hârtia și creionul. Nu i se va pemite să aibă contacte umane.
Aceasta era starea în care ajunsese Uniunea Sovietică în luna decembrie 1952. Devenit tiran, izolându-se de bună voie, Stalin ajunsese în punctul în care ura pe toată lumea, ai săi nefăcând excepție. Stal-in nu mai ierta pe nimeni, nici pe cei ce alcătuiau nucleul dur al conducerii URSS-ului, format din oameni ce nu putea fi, totuși, bănuiți de slăbiciuni sau compromisuri politice. Stalin ajunsese în situația în care nu mai avea încredere nici în umbra sa. În ultimele luni de viață, în octombrie, nu a mai apărut, în public, decât de două ori, pentru scurt timp, la cel de-al XlX-lea congres al partidului comunist, mai precis, în prima și în ultima zi. Sarcina de a prezenta public raportul realizărilor, care până atunci era rezervată numai lui Stalin, de data aceasta i-a revenit lui Malenkov. Acest fapt i-a determinat pe cei din anturajul lui Stalin să creadă că Malenkov a fost desemnat ca urmaș al lui Stalin la conducerea URSS-ului. Discursul lui Stalin, care a durat mai puțin de zece minute, le-a permis celor prezenți în sală, la lucrările congresului, să ralizeze că Stalin avea grave probleme de sănătate. Vorbirea lui Stalin era greoaie. De multe ori, nici nu se înțelegea ce spunea. Din acea zi, toți cei prezenți în sală au înțeles că Stalin nu mai avea mult de trăit, că starea sa fizică se degrada în mod accelerat. Astfel, zvonul despre sfârșitul iminent al lui Stalin s-a răspândit cu viteza fulgerului, aproape peste tot, pe teritoriul URSS-ului. Dar, chiar și așa fiind lucrurile, se vorbea în șoaptă, cu teamă, despre starea sănătății lui Stalin.
Deși toată lumea nu-l mai credea în stare să mai facă sau decidă ceva, Stalin le va mai servi rușilor o lovitură dură, în moalele capului: delirul public al persecutării va exploda pentru ultima oară, băgând spaima în oasele tuturor. În data de 13 ianuarie 1953, pe ultima pagină a cotidianului Pravda va fi publicat un comunicat:
“În urmă cu câteva zile, organele ce se ocupă cu Securitatea Statului au descoperit un grup terorist de medici, al căror scop era să scurteze viața unor cadre de conducere ale URSS-ului, prin folosirea unor tratamente nocive.” Astfel, se demasca așa-zisul complot al “gulerelor albe”.
Nouă medici vor fi acuzați de tentativă de asasinat. Menționarea numelor acestora, îi va lua prin surprindere pe sovietici. După cum va scrie Geroges Bortoli, în lucrarea sa Moartea lui Stalin, apărută la Paris, în 1973, la editura Robert Laffont, lista cuprindea medici care fuseseră copleșiți cu onoruri, avantaje sociale și sume mar de ruble. Pe scurt, cu toți erau persoane ce se bucurau de încrederea lui Stalin, care fuseseră verificase și garantate de organele de securitate ca fiind curate, dincolo de orice bănuială. Mai mult chiar, grupul acuzat de trădare includea numai medici ce erau autorizați să se îngrijească de sănătatea înalților demnitari sovietici. Acești medici nu tratau doar bolile demnitarilor comuniști sovietici. Ei se ocupau și de prescrierea de tratamente medicale vizând și unele personalități din mediile comuniste din străinătate, cum a fost cazul cu Maurice Thorez, ce fusese adus la Moscova pentru a fi tratat și vindecat. Grupul medicilor încriminați era suspectat de a fi provocat moartea lui Andrei Jdanov și a lui Alexandru Șcerbakov, membri ai biroului politic, ce decedaseră în urmă cu aproape un an, chiar dacă era cunoscut faptul că cei doi avuseseră grave probleme cardiace de sănătate.
Nicio dovadă clară care susținea nevinovăția medicilor acuzați, nu l-a făcut pe Stalin să se răzgândească. Acesta a cerut ca procesul medicilor să înceapă cât mai repede. De asememenea, Stalin a cerut ca medicii auzați de crimă să fie spânzurați, nu împușcați. Pe vremuri, când erau declanșate astfel de procese, Stalin avea grijă să existe și declarațile scrise ale celor acuzați, prin care aceștia recunoșteau toate crimele reale sau imaginare de care erau acuzați. De data aceasta, Stalin era grăbit. Acum, va indica cum să fie obținute mărturiile celor acuzați: “Să fie bătuți, să fie bătuți până-și vor recunoaște crimele”, va spune judecătorului însărcinat cu întocmirea dosarului. Ideea că bătaia dură este pedeapsa supremă, este mereu vie în mintea lui Stalin încă din perioada copilăriei sale, când Visarion Djugatcivili în rupea în bătaie, cu pumnii și picioarele, atât pe el, căt și pe Ecaterina, mama sa.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. ĩn altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
