Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Oricît de abil era Hrușcev în manevrarea oamenilor, lucrurile nu mai puteau continua în direcția pe care o dorea acesta. Deoarece se umpluse paharul mai mult decît se putea suporta, acum, din ordinul celor ce aveau un cuvînt greu de spus, în cadrul Biroului politic, la Kremlin sa reunit o echipă de medici și de psihiatri care s-au consultat pentru stabilirea unui diagnostic, dar și pentru a avertiza care vor fi posibilele consecințe dacă Hrușcev, devenit un grav maniaco-depresiv, va fi lăsat, în continuare, să conducă URSS-ul. În urma analizei, s-a ajuns la concluzia că Hrușcev nu mai putea fi privit ca un conducător credibil, nici pe plan intern, nici extern, el fiind mai mult perceput ca un bufon, al cărui comportament ciudat, atît în cadru restrîns, cît și public nu mai putea trezi niciun fel de simpatie, cu atît mai puțin să mențină un nivel acceptabil de popularitate. Ĩn consecință, s-a ajuns la concluzia că nu se mai putea accepta ca Statul sovietic să fie condus de un individ ce începuse să delireze și să halucineze în public, că nu se putea tolera riscurile ce fuseseră acceptate în cazul lui Stalin, ce fusese un conducător a cărui personalitate fusese așa de puternică încît toți, că vroiau sau nu se înclinau în fața sa, neavînd curajul să-i comenteze deciziile nici cel puțin pe ascuns. Deci, medicii au recomandat înlăturarea lui Hrușcev de la putere. De fapt, exista un precedent, tot medical, în urmă cu două sute de ani, cînd o echipă de psihiatri englezi au recomandat înlăturarea de la putere a regelui George al III-lea, care deasemenea fusese disgnosti-ca ca fiind maniaco-depresiv.
Ĩntr-o frumoasă zi de toamnă a anului 1964, în data de 15 octombrie, cînd Hrușcev se odihnea într-o vilă de pe malul Mării Negre, consilierii săi nu știau cum să-l avertizeze că avea loc, la Moscova, fără știrea sa, o importantă ședință a Biroului politic ce avea ca subiect de dezbatere deciderea viitorului său politic. În după-ami-aza acelei zile, Hrușcev este urgent dat jos de la putere, în locul său fiind pus, provizoriu, un triumvirat format din Brejnev, Pod-gorni și Kosîghin. Pentru Hrușcev va urma un exil forțat, domiciliul fiind stabilit într-o vilă, în apropiere de Moscova. Ultimii ani de viață ai lui Hrușcev vor fi marcați de o depresia psihică accentuată, de melancolie, de descompunere fizică și de repetate internări în spital din cauza deselor accidente cerebrale și cardiace. Hrușcev nu a putut rezista șocului produs de pierderea puterii politice.
15 Leonid Brejnev
Timp de optsprezece luni, în Statele Unite și în Europa Occidentală, specialiștii în politica internă și externă a URSS-ului au crezut că Brejnev nu va sta mult timp la conducerea Statului. Erau așa de siguri că acesta se va retrage, încît au precizat și o dată: februarie 1976. Se credea că Brejnev va profita de ținerea celui de-al XXV-lea Congres al partidului comunist al URSS pentru a anunța oficial că se retrage de la conducere. Dar, spre dezamăgirea specialiștilor americani și vest-europeni, marea ceremonie a materialismului modern s-a desfășurat conform scenariului prestabilit, fiind oficiată de participanți aleși cu grijă. Solemnă și neutră, așa cum obișnuia să fie de douăsprezece ani, îmbătrînită destul de mult, echipa ce conducea URSS-ul a arătat lumii întregi că nimic nu se schimbase în ceea ce privește politica internă și externă a Kremlinului. Apărut în public, la lucrările congresului, Leonid Brejnev, cu fața plină de riduri, cu mersul greoi, a arătat tuturor că puterea pe care o deținea nu-l obosea deloc.
Cu toate acestea, analiștii politici americani și vest-europeeni aveau motive temeinice să creadă că Brejnev se va retrage de la conducerea Statului. Ĩn acel an, 1976, Brejnev împlinea vîrsta de șaptezeci de ani. Și, cel puțin de optzeci de luni, semnele uzurii fizice a lui Brejnev, tot mai accentuate, deveniseră foarte vizibile. Se constatase că dosarul medical al lui Brejnev devenise tot mai voluiminos, cum niciun președinte de Stat din lume nu avusese vreodată. Leonid Brejnev ajunsese unul dintre președinții de Stat pe care puterea îl orbise. Dar, spre uimirea tuturor, puterea pe care o deținea, înloc să-l dărîme fizic și psihic, se părea că-l întinerește. În ciuda acestor aparențe de întinerire, evoluția stării sale de sănătate dovedea faptul că și reversul medaliei era valabil: puterea politică devenise un fel de otravă pentru Brejnev, secătuindu-i forțele fizice.
Ĩn ceea ce-l privea pe Brejnev, era uimitor faptul că rușilor nu le păsa deloc care puteau fi efectele stării de sănătate a acestuia asupra politicii oficiale a Statului. În perioada respectivă, rușii ajunseseră să fie comparați cu pasagerii unui avion pilotat de un comandat ce era în orice clipă amenințat să aibă un stop cardio-respirator. Alți analiști ajunseseră să-i compare pe rușii din perioada Brejnev cu locuitorii unei văi ce trăiau în umbra unui baraj construit de un inginer ramolit. Cu toate avertismentele lansate direct sau indirect de americani și occidentali, conducerea Statului sovietic nici nu concepea că Brejnev trebuia pensionat, cel puțin din motive medicale.
Rușii dădeau dovadă de acea amorțeală în gîndire ce caracterizează, la un moment dat, toate popoarele. De fapt, rușii se conformau fără probleme regulii generale conform căreia nu popoarele fac isoria, ci cei ce conduc popoarele. Astfel, fără probleme de conștiință, în 1918, rușii l-au împușcat pe ultimul lor țar și familia acestuia și, tot fără probleme, au acceptat un nou sistem economic. De asemenea, fără să protesteze, rușii au fost de acord să fie zeificați primii lor doi revoluționari ce reușiseră să doboare monarhia. Odată cu trecerea anilor, rușii s-au arătat indiferenți față de ceea ce se petrecea la Kremlin. Această indiferență îi va frapa pe observatorii politici tolerați la Moscova și pe teritoriul URSS-ului, după cum va reieși din cartea lui Hedrick Smith, Rușii, publicată la Paris, în 1976, la editura Belfond. Cănd difuzoarele, de care erau pline parcurile moscovite, transmiteau în direct discursurile lui Brejnev, nimeni nu se oprea pentru a asculta. Fiecare trecător își continua indiferent drumul. Nimeni nu era preocupat de ceea ce zicea Brejnev.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. Ĩn altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a Romîniei, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrîngerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
