Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Deoarece starea sa de sănătate se dovedea a fi excelentă, Eisenhower a hotărât să nu anuleze vizita sa în Panama, programată pentru data de 21 iulie. Dar apropiaţii săi, ce cunoşteau foarte bine ce părere avea despre preşedinţii bolnavi, se îndoiau că Eisenhower va mai fi omul de pe vremuri. Adevărul este că Eisenhower dorea cu orice preţ să demonstreze că mai este încă omul plin de energie ce fusese odată. Le spune tuturor apropiaţilor săi, pe tonul cel mai serios posibil, că dacă nu ar fi fost criza sa cardiacă, fără să ezite, ar mai fi candidat şi pentru cel de-al doilea mandat la Casa Albă. Auzindu-l, mulţi s-au întrebat dacă mai era capabil să aibă acel simţ al datoriei bine îndeplinite, de pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Unii dintre ei începuseră să creadă că Eisenhower se îmbolnăvise, în afară de inimă, şi de pofta de putere, după ce gustase din plin de avantajele de care beneficiase de pe urma ei.
Deşi se dovedise un om lucid, cât timp nu a suferit de nicio boală, dorinţa de putere începuse tot mai mult să-l cuprindă. La un an după ce a fost reales preşedinte al Statelor Unite, în data de 25 noiembrie 1957, este doborât de un atac cerebral. în dimineaţa acelei zile, după ce l-a primit pe regele Marocului, Mohammed al V-lea, aflat în vizită oficială, a început să se văicărească că-i este foarte frig. Imediat după ce a luat masa de prânz, a început să-i tremure dinţii şi întreg trupul aşa de puternic încât cei aflaţi lângă el nu mai ştiau ce să facă pentru a-l ajuta să-şi revină. După-amiaza, „Ike” intră în apartamentul său, încercând să vorbească cu secretara sa, Ann Whitman, dar tremură aşa de tare că nu mai este în stare să pronunţe niciun cuvânt. în scurt timp, cade pe podea.
Cu mare atenţie, este examinat de neurolo-gi.Deja, de câteva zile, tulburările de vorbire pe care le avea fuseseră un semnal de alarmă. în ciuda examenului medical, niciun medic nu a putut să spună cât de mult era afectat sistemul nervos al preşedintelui. Prima manifestare la care fuseseră martori era cumva începutul ce anunţa o evoluţie şi mai gravă a bolii? Până unaalta, medicii i-au recomandat să se odihnească. în plus, i s-a spus că este necesar ca programul său de lucru să nu mai fie aşa de încărcat. Chiar i se spune că ar fi bine pentru el să-şi dea demisia.
Cu toate acestea, pofta de putere fiind prea mare, Eisenhower nu vrea să mai asculte de glasul raţiunii şi al bunului simţ. Va avea atitudinea predecesorului său, Wilson: va nega că este bolnav. Va afirma sus şi tare că nu are creierul afectat., că trebuie să rămână preşedintele Statelor Unite. Din nou le vorbeşte celor dispuşi să-l asculte despre contractul pe care l-a încheiat cu ţara: das-toria faţă de poporul său este motorul care-l menţine activ. Cum numele lui Roosevelt era definitiv legat de obţinerea păcii, aşa cum, înaintea acestuia, fusese numele lui Wilson, el are de gând să le deschidă larg ochii contemporanilor asupra a ceea ce a început să înfăptuiască şi trebuie finalizat.
Din acea zi, fără să-şi dea seama, Eisenhower a început să trăiască la ralanti. La iniţiativa lui Sherman Adams a fost amenajată o mică încăpere lângă Biroul Oval, unde Eisenhower se putea retrage să se odihnească, înainte şi după masa de prânz, începând cu ora 4 după-amiaza, când se termina programul său de lucru. De asemenea, i-a fost pusă la dispoziţie o mică maşină electrică, pe care o folosea când juca golf, pentru a se deplasa, pe teren, de la o gaură la alta. în ceea ce priveşte cealaltă mare pasiune a sa, pescuitul, aceste îi era permis, dar numai în lacurile de câmpie, nu şi în râurile din Munţii Stâncoşi, deoarece altitudinea şi efortul fizic îi puteau cauza probleme cu inima. Cu toate aceste, Eisenhower va mai avea parte de alte două infarcturi, chiar înainte de încheierea celui de-al doilea mandat prezidenţial. De fiecare dată când făcea un efort fizic, inima sa intra în fibrilaţie. Era vorba de o fibri-laţie dezordonată a fibrelor musculare cardiace, obligând inima să suporte palpitaţii ce puteau provoca paralizia cavităţii cardiace, incapabilă să mai efectueze contracţii coordonate. Aceste fibri-laţii, periculoase pentru funcţionarea normală a inimii, nu pot fi oprite decât prin folosirea unui defi-brilator ce calmează inima cu ajutorul şocurilor electrice. Când Eisenhower a avut al treilea infarct, defibrilatorul a fost folosit de patru ori, preşedintele
Statelor Unite fiind astfel salvat de la moarte.
Dacă după terminarea primului mandat, cel deal treizeci şi patrulea preşedinte al Starelor Unite a putut prezenta un bilanţ pozitiv, nu acelaşi lucru a mai fost valabil şi după terminarea celui de-al doilea.
Situaţia internaţională era din nou tensionată. Israelul intra în război cu Egiptul, ceea ce va agita la modul extrem de periculos întregul Orient Apropiat. Cu toţii aşteptau cu sufletul la gură să vadă dacă Nasser, în caz că va câştiga războiul cu evreii, va avea tupeul să naţionalizeze Canalul de Suez. Pentru a elimina definitiv această posibilitate, fără să mai obţină aprobarea nimănui, nici chiar a Statelor Unite, francezii şi englezii îşi iau inima în dinţi şi debarcă în Egipt. în felul acesta, cât de cât, situaţia se calmează în zona Canalului de Suez. Pus în faţa faptului împlinit, Nasser renunţă la ideea naţionalizării canalului. Când toţi începuseră să răsufle uşuraţi, inclusiv Casa Albă, un nou conflici izbucneşte, de data aceasta în Europa, în Ungaria. Autorităţile maghiare de la Budapesta nu reuşesc să anihileze revolta anticomunistă ce cuprinde oraşul. Este o mişcare extrem de brutală. Comuniştii arestaţi sunt spânzuraţi ziua în amiaza mare de lampadarele Budapestei. Majoritatea maghiarilor sar în sus de bucurie. Se părea că Ungaria va fi primul Stat, din zona de ocupaţie sovietică, ce va reuşi să revină la capitalism, dar Moscova intră rapid cu tancurile în Budapesta şi scaldă în sânge rebeliunea. Lucrurile reintră în ordinea firii pe care o doreşte Kremlinul. Toată lumea tace, înfricoşată. Cu ruşii nu-i de joacă. Războiului Rece ce tocmai izbucnise, îi urmează un război al nervilor, extrem de epuizant. Eisenhower toarnă gaz peste foc. Crezând ca va reuşi să-i intimideze pe sovitici, Eisenhower dă ordin ca teritoriul U.R.S.S.-ului să fie frecvent survolat de U2, supranumite „libelulele negre”. Unul dintre aceste avioane de spionaj este doborât, în data de 1 mai 1960, de rachetele ruseşti, iar pilotul, Francis Powers, este capturat. Sovieticii se folosesc de acest incident pentru a anula, în ultima clipă, conferinţa de la Paris, unde trebuia să se discute măsurile ce trebuiau luate pentru aplicarea măsurilor referitoare la dezarmare. Din acea zi, cursa înarmării se va îndrepta către apogeul său. Richard Nixon, vicepreşedinele Statelor Unite şi, într-o oarecare măsură, creaţia politică a lui Eisenhower, va fi huidiut în America de Sud şi chiar rănit de mulţime, în Venezuela. După cum se vede, diplomaţia sovietică nu a stat cu mâinile în sân, acţionând eficient în statele latino-americane. Adevărul este că nu s-au găsit niciodată dovezi ale acţiunilor antiamericane desfăşurate de sovietici, în subteranele diplomaţie mondiale, dar ceea ce s-a-ntâmplat la acea dată, pe continentul sud-american, a ridicat mari semne de întrebare. Totul a culminat cu Cuba, scoasă definitiv din sfera de influenţă a Statelor Unite, devenind peste noapte port-avionul ostil al U.R.S.S.-ului la adresa Washingtonului.
Pe plan intern, Eisenhower se confrunta cu probleme din ce în ce mai grave. Sătui de segregaţie, tinerii negri îi atacă pe albi, în oraşul Little Rock, capitala Statului Arkansas. Confruntarea foarte violentă a necesitat trimiterea de trupe pentru restabilirea ordinii care s-a dovedit, până la urmă, precară, cu toată intervenţia armatei. Congresul, care acum este pe faţă împotriva lui Eisenhower, multiplică atacurile la adresa politicii sale interne şi externe, dar mai ales în ceea ce priveşte constituirea bugetului ce va fi exagerat de mărit, tocmai ca în perioada cea mai rea a democraţilor. începe să se discute tot mai aprig, pro şi contra, subiectul fabricării şi lansării de sateliţi artificiali în spaţiul cosmic. Este vremea marilor conflicte din Congres ce va îngheţa optimismul americanilor. Este un sfârşit trist, dar previzibil pentru domnia lui Eisenhower deoarece nu mai era în stare să analizeze cu liciditate desfăşurarea evenimentelor.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
