Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Patru ursitoare posomorâte au vegheat la leagănul acestui nou născut îcărcat de ani, apărut așa de târziu în clubul oamenilor de Stat. Numele lor era Neîncrederea, Atitudinea rezervată, Disprețul, Intoleranța. O echipă de ursitoare cărora cu greu puteai să le ții piept. ĩntr-adevăr, Konrad Adenaurer nu avea încredere în comunism și în Uniunea Sovietică. Era circumspect față de Anglia, fiind inflexibil de fiecare dată când intra în dialog cu ea. Adenauer era de părere că singura adevărata putere, în Vest,
era cea americană: își va construi politica, apropiindu-se cât mai mult posibil de Washington. Suspicios, agresiv, insensibil la omagiile ce-i erau adresate, dar și la criticile ce-l vizau, disprețuia părerea celorlalți politicieni cu care intra în contact. ĩn ceea ce privește intoleranța, foarte repede aceasta se va manifesta sub forma intransigenței unui patriarh ce văzuse multe la viața sa. Deoarece este împotriva consumului de tutun, le interzice miniștrilor săi să fumeze în timpul ședințelor Consiliului. Foarte strict în ceea ce privește respectarea codului bunelor maniere, a reușit să confere un aspect de înaltă ținută adunărilor oamenilor politici germani. Atent la toate detaliile, le scoate peri albi consilierilor săi dacă îi vede cu pantofii nelustruiți.
Dar toate acestea se dovedesc până la urmă a nu fi decât manii de om bătrân. Până la urmă, sunt suportabile tocmai prin exemplul personal pe care-l dă în fiecare zi. ĩn realitate, sarcina pe care o are față de Germani este extraordinar de mare. Va demara reconstrucția țării, va trebui să aibă grijă de cele patrusprezece milioane de refu-giați, fugiți din Est, ce n-au un acoperiș deasupra capului. Va relansa economia distrusă a țării. Va îmbunătății colaborarea cu celelalte State din Occident. Treptat, va elimina ultimele controale și restricții impuse de Aliați. Va contribui la crearea organizației oamenilor de afaceri din domeniul producției de cărbune și oțel. Va adera la NATO. Va reuși să creeze Bundeswehr-ul, noua armată. Astfel, se realizează miracolul german, iar Konrad Ade-nauer a fost cel ce a reușit să-i dea viață.
Uneori, ce-i din anturajul său sunt preocupați de starea sa de sănătate. Cu toate acestea, grija pentru sănătatea sa îl indispune, considerând-o ca un nedorit amestec în viața sa particulară. A obținut un cerificat medical, din partea doctorului Martini, din care reiese că este capabil să conducă Statul. Ce vor mai mult? Să fie lăsat în pace. Totuși, deși este blindat cu certificate medicale prin care se atestă dreptul său de a fi marele șef al germanilor, uneori, pe neașteptate, are scurte momente de senilitate. Atuci, consideră că este persecutat. Crede că are telefonul ascultat și cere Ministrului telecomunicațiilor să ancheteze dacă sunt sau nu urmărite discuțiile sale. ĩncepe să devină tot mai paranoic. La un moment dat, i se pune pata pe Elveția, ferm convins că a fost spionat în timpul vacanței pe care a petrecut-o acolo. Va crede că i s-a furat plombag-inul folosit la mașina de scris, după ce fusese aruncat la coșul de gunoi, aflat în biroul secretarei. Pentru psihiatri, această stare excesivă de paranoia este caracteristică persoanelor orgolioase, neîncrezătoare, rigoriste. De asemenea, tot psihiatri ne spun că aceste crize de paranoia sunt propri celor ce pun pasiune în realizarea idealurilor ce-i animă, celor ce devin regicizi dau reformatori fanatici.
ĩncepând cu anul 1953, la șaptezeci și șapte de ani, cancelarul Adenauer începe să aibă pierderi de memorie. Deocamdată, de cele mai multe ori, reușește să se controleze. Dar începe să aibă un obicei neplăcut: pentru fiecare greșeală comisă, aruncă vină în cârca colaboratorilor săi. Pe de altă parte, aceștia se plâng că sunt foarte rare momentele când Adenauer citește documentele care-i sunt puse pe birou. Preferă să i se vorbească direct, decât să se uite pe rapoartele scrise de miniștri săi. După ce a trecut de vârsta de optzeci de ani, cei din anturajul său au constatat apariția la Adenauer a anosognoziei, adică incapacitatea de a fi conștient de adevărata realitate din jurul său, inclusiv de modificările fizice pe care le suportă corpul său, datorate trecerii timpului. Pe scurt, Adenauer nu mai era apt să înțeleagă că îmbătrânea. Când discută cu oamenii de afaceri germani, din mediul industrial, cu mult mai tineri decât el, ce-i mărturisesc că doresc să se retragă din afaceri, Adenauer este ferm convins că aceștia sunt bolnavi din moment ce vor să lase totul baltă. Enervat de curiozitatea fotografilor, Adenauer ordonă să se planteze copaci în jurul reședinței sale. Deoarece, din cauza vârstei, nu mai poate fi conștient de noțiune de scurgere reală a timpului, când i se explică că pomii au nevoie de cincisprezece ani pentru a ajunge la maturi-ate, se enervează și mai rău. Până la urmă, va găsi soluția salvatoare: va interzice publicarea fotografiilor ce-l arătau așa cum era în realitate. Cu cât timpul trece, cu atât luciditatea sa devine tot mai scurtă. Colac peste pupăză, spre groaza colaboratorilor săi, Adenauer este tot mai convins că va trăi o sută de ani. Dumnezeu, le spune el, va avea grijă, în mila Sa, să-l ia exact când va deveni centenar.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. ĩn altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
