Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
ĩn ceea ce-l privește pe Georges Pompidou, medicii au observat că toate organele corpului său începuseră să se uzeze lent și ireversibil. La aflarea verdictului, Georges Pompidou a refuzat să țină cont de el. Totuși, medicii i-au atras atenția că nu mai este tînăr, că ceva se schimbă radical, în rău, în trupul său, că viața acestuia începe să fie compromisă. I s-a spus că a devenit foarte sensibil la viruși, că cel mai mare pericol care-l paște sunt aberațiile ce au dat peste cap producerea de antiviruși a sîngelui, dereglînd-o. De asemenea, i s-a atras atenția că în măduva spinării au apărut ganglioni, aceștia fiind cauza apariției stării de oboseală accentuată. Cu toate acestea, Pompidou nu ia în seamă constatările medicilor. ĩn plus, nu mai avea timp și nici nu mai dorea să acorde timpul necesar pentru a remedia cît de cît rîul de care suferea. Pompidou, nu avea decît un singur lucru în minte: să pună mîna pe puetre. Considera că plecarea lui Charles de Gaulle, de la conducerea Statului, era ocazia pe care nu trebuia s-o rateze, o ocazie ce nu se va mai repeta. ĩn consecință, va apăsa pe accelerație, mai face eforturi fizice și intelectuale tot mai mari, ceea ce va accentua starea sa de epuizare. Pînă la urmă va reuși, dar cu ce preț ! ĩn data de 15 iunie 1969 este investit în funcția de președinte al Statului francez. ĩn loc să-și ia o scurtă vacanță, îmbătat de victorie, se consumă, fizic și psihic, și mai mult. Încurajat de soția sa, fata unui medic din Château-Gontier, din departamentul Mayenne, începe să facă modificări în palatul Élysée: ornamentele în aur, în stil baroc sunt înlocuite cu mobilier și tablouri moderne. Este singurul președinte francez care va pune arta la loc de cinste, mai ales cea modernă. Spre deosebire de predecesorii săi, nu avea nevoie de consilieri în materie de artă doarece era cu adevărat un fin cunoscător. ĩn plus, reface guvernul. Conducerea acestuia o încredințează lui Jacques Chaban-Delmas, unul dintre susținătorii lui de Gaulle. ĩn felul acesta, închide definitiv gura baronilor ce se pregăteau deja să-l sape, crezînd că va pune piedici doctrinei lor politice. Pompidou nu este naiv. ĩși dă seama că nu trebuie să asmută grupul de politicieni ce continuă să-l admire pe de Gaulle. Astfel, lucid, își continuă propria sa politică. Dă ordine puține, le lasă gaulliștilor impresia că sunt încă stăpîni pe destinele Franței. ĩn paralel, este foarte atent la tot ce spune sau pune la cale de Gaulle, retras la Colombey. Totuși, stilul de guvernare se schimbă. Politicii de strălucire îi va urma cea a concretului. Pompidou le va servi politicienilor o altă viziune în ceea ce privește destinul Franței. Acum, guvernul său va discuta numai despre afaceri, contracte, confort, lărgirea Pieței Comune. Doar Chaban-Delmas, din fidelitate față de politica de tip de Gaulle, mai continuă să viseze la construirea unei noi societăți. Moartea lui de Gaulle va fi o ușurare pentru Pompidou. Niciun politician francez, în viață, nu avea carisma lui de Gaulle, nici puterea de convingere a acestuia. Acum, Pompidou nu mai avea de ce se teme. Singurul care ar fi putut să-l blocheze era doar de Gaulle, dar acesta trecuse în neființă. Drumul era liber. Lent, pentru a nu-i agita pe bătrânii gul-liști, Pompidou, care nu mai are nevoie de Chaban-Delmas, în noua conjuc-tură politică, îl îndepărtează de la frâiele puterii. Desigur, îndepărtarea nu poate fi brutală. Pompidou, cu șiretenia ce-l caracterizează, îi va imputa lui Cha-ban-Delmas anul “1971” ce devine un dosar greu. Este anul scandalurilor financiare și imobiliare. Pompidou se va folosi de acest scandal pentru a scăpa de toți gaulliștii. ĩn iulie 1972, va extinde scandalul afacerilor gaulliste la primăria din Bordeaux, reușind astfel să șteargă definitiv un scandal mai vechi, din 1968, ce risca să-l compromită grav. După ce va reuși să scape definitiv de tot ce risca să-i strice planurile, Pompidou va aplica politica sa, numai a sa. Se va adapta rapid la toate noile situații. ĩn public, dacă era nevoie, oferea poporului, dar și anturajului său, o față cu trăsături nobile romane sau, după caz, un profil burbon. Ajunge să decidă totul de unul singur, fără să mai recurgă la consilieri. De asemenea, apare tot mai limpede o altă trăsătură de carater: nu suportă să fie criticat. Dacă cineva are tupeul să-l contrazică, are adevărate crize de nervi. Cât a fost președinte de Stat, va călători de nouă ori în străinătate: în Statele Unite, în Rusia, în Germania, în Belgia, în Luxemburg și în Africa, unde a efectuat un turneu politic în cadrul căruia va vizita nouă state. După ce va termina cu plecările în străinătate, se va deplasa de unsprezece ori de-a lungul Franței. A primit patrusprezece miniștri sau șefi de Stat, printre aceștia numărându-se regina Elisabeta a Angliei și Leonid Brejnev. A susținut șase conferințe de presă internaționale. Practic, a fost un program normal pentru un șef de Stat. Cu toate acestea, medicii nu reușeau să descopere cauza stării permanente de oboseală în care se afla Pompidou.
Până la urmă, s-a decis să fie supravegheat de trei medici, din care doi erau considerați niște somități în domeniu, din cadrul Facultății de Medicină din Paris. De câteva luni, s-a constatat că organismul său nu mai face față eforturilor depuse. Tot mai des îi curge sânge din nas, iar anemia devine tot mai gravă. ĩn plus, s-a constatat o accelerare a vitezei de sedimentare a sângelui. Medicii sunt mirați de sensibilitatea crescută a lui Pompidou la frig. De asemenea, devin tot mai dese infecțiile mărunte. Aparent, antibioticele administrate își fac efectul, dat totul este o iluzie. Ceea ce este enervant, este faptul că antibioticele nu-și mai fac efectul scontat. Cei trei medici încep să se întrebe care este cauza rezistenței infecțiilor la antibiotice.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. De asemenea, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
