Luptă pentru credinţă!

Date:

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
în vremurile de odinioară, când grupuri de mucenici creştini pătimeau pentru credinţa lor, toţi ceilalţi creştini dădeau fuga să-i ajute. Unii îi vizitau în temniţe, alţii le trimiteau daruri, alţii aveau grijă de copiii sau de părinţii lor vârstnici, alţii se rugau lui Dumnezeu pentru ei.
Şi noi trebuie să procedăm la fel. Când cineva luptă să apere credinţa, noi trebuie să-l ajutăm, căci biruinţa lui va fi şi biruinţa noastră. Dacă credinţa ne apără, şi noi trebuie s-o apărăm.
Lupta pentru credinţă înseamnă lupta pentru suflet, lupta pentru adevărata viaţă. Mântuitorul Hristos a rostit acel mesaj: „Ce-i foloseşte omului dacă dobândeşte întreaga lume şi îşi pierde sufletul?” Să ne gândim la acest mesaj sfânt! Să ne gândim ce ia omul cu el în veşnicie!
Cât de nebunească şi prostească îi va părea cândva omului toată această luptă de azi pentru a dobândi lumea (tot ceea ce va lăsa în urma sa). Va vedea atunci că întreaga luptă i-a fost un eşec şi chiar întreaga sa viaţă! Căci el a luptat pentru ceea ce aparţinea altora, şi nu sieşi.
Câştigul îl lasă în mâinile altora, iar pierderile le ia cu sine şi le duce din această lume. A luat de la alţii şi le-a pierdut pe ale sale. Fuge de mânia oamenilor şi se duce să se întâlnească cu mânia lui Dumnezeu.
De aceea, lupta pentru credinţă este lupta pentru suflet, iar lupta pentru suflet este lupta pentru salvarea ta, lupta pentru viaţa veşnică. Mulţi dintre ai noştri au luptat pentru credinţă. Crucea lui Hristos a fost înfiptă în inimile lor şi acolo ea a strălucit. în timpuri grele ei au ascuns-o acolo unde nimeni nu le-a putut-o fura. Niciodată nu s-au lepădat de ea, convinşi fiind că Dumnezeu e mai tare decât omul, mai puternic decât întreaga lume.
La înfricoşata judecată, Dumnezeu ne va întreba pe fiecare cum am luptat pentru credinţă. Cât de grave sunt rănile primite pentru adevărata credinţă? Cât de grave sunt rănile pentru apărarea adevăratei credinţe? Cât de multe sunt rănile pentru apărarea lui Hristos? Atunci toate se vor arăta, se vor număra, se vor măsura, toate jertfele pentru apărarea credinţei vor fi răsplătite.
De aceea, vă îndemn: luptaţi pentru credinţă şi nu cedaţi! Luptaţi pentru suflet, aşa încât să ai cu cine pleca din lumea aceasta. Doar un suflet cu credinţă are un scop şi un ţel. Un suflet fără credinţă nu are nici scop şi nici ţel.
Credinţa este izvorul bucuriei tale, izvor de bucurie pentru tine şi pentru toţi cei din jurul tău. Credinţa este podoaba cea mai de preţ a sufletului.
Prin urmare, păzeşte-ţi şi apără-ţi credinţa, ca şi ea să te apere pe tine. Credinţa este izvorul tău de viaţă. Ea este valoarea fiinţei tale. Credinţa este flacăra Dumnezeirii din tine.
Luptă pentru ea, omule! Dacă-ţi păstrezi credinţa, îţi păstrezi sufletul. Vei spune adio acestei lumi trecătoare cu uşurinţă şi tot cu uşurinţă vei intra în viaţa veşnică pe care Dumnezeu a făgăduit-o binecuvântaţilor Săi.
Mântuitorul a spus: „Ce poate oferi omul în schimb pentru sufletul său? Ceea ce înseamnă că sufletul valorează atât de mult încât, dacă îl pierde cineva, cu nimic pe lume nu-l poate răscumpăra, nici măcar dacă ar oferi întreaga lume.”
Vei fi fericit dacă îţi păzeşti sufletul, dacă veghezi asupra lui zi de zi şi nu îngădui să fie vătămat în niciun chip. Căci cel ce-şi salvează sufletul va salva totul, iar cel ce îşi pierde sufletul va pierde totul.
Lumea de azi nu ne oferă o viaţă liniştită şi sigură. Stresul şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad. Trebuie însă să avem curaj, căci în acest iad putem să aflăm Raiul, apărând credinţa. Cu ajutorul ei găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc. Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne spune: „Fiule, nu uita învăţătura Mea… căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.” Şi fireşte că Dumnezeu nu spune minciuni! Până şi specialiştii au făcut descoperiri care demonstrează că iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului. Cum se întâmplă acest lucru minunat vei afla şi tu, dacă vei lupta să aperi credinţa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!