Târgovişteanca Sorana Cîrstea a ajuns pe locul 24 în ierarhia mondială, după turul al treilea de la Roland Garros, şi e la doar o singură poziţie de cea mai bună clasare a carierei.
Sorana Cîrstea a urcat 6 locuri faţă de acum două săptămâni şi în acest moment are 1.750 de puncte, fiind la 228 de Top 20. Ea va juca săptămâna acesta la turneul de la Birmingham, unde este favorita numărul 3, urmând s-o întâlnească în turul al doilea fie pe bulgăroaica Tsvetana Pironkova, fie pe americanca Lauren Davis.
Monica Niculescu (48), Irina Begu (57), Simona Halep (58) şi Alexandra Cadanţu (85) sunt celelalte jucătoare române aflate în Top 100. Halep şi Cadanţu vor participa săptămâna aceasta la turneul de la Nurnberg, în timp ce Niculescu şi Begu au pauză.
După ce a câştigat Openul Franţei, americanca Serena Williams, lidera mondială, şi-a mărit avansul faţă de următoarea clasată, rusoaica Maria Sharapova, la aproape 4.000 de puncte. Bielorusa Victoria Azarenka se află în continuare pe locul al treilea, la 210 puncte de Sharapova.
Top 10 WTA
I.Serena Williams (USA) 13.615 puncte 2. Maria Sharapova (RUS) 9.625 3. Victoria Azarenka (BLR) 9.415 4. Agnieszka Radwanska (POL) 6.465 5. Sara Errani (ITA) 5.335 6. Na Li (CHN) 5.155 7. Angelique Kerber (GER) 4.915 8. Petra Kvitova (CZE) 4.435 9. Caroline Wozniacki (DEN) 3.565 10. Maria Kirilenko (RUS) 3.436 Top 10 jucătoare române 24. Sorana Cîrstea 1.750 puncte 48. Monica Niculescu 1.225 57. Irina Begu 1.044 58. Simona Halep 1.040 85. Alexandra Cadanţu 778 173. Andreea Mitu 367 197. Edina Gallovits-Hall 304 214. Raluca Olaru 270 226. Cristina Dinu 249 299. Laura Andrei 159 |