Jandarmii care se aflau în patrulare în zona instituțiilor de învătământ din municipiul Târgoviște au fost sesizați de către agentul de pază al unui liceu despre faptul că în unitatea școlară s-a produs un incident.
Având în vedere aspectele semnalate, jandarmii s-au deplasat în zona indicată și au intervenit pentru aplanarea unui conflict produs între mai mulți elevi, care se aflau într-un atelier la ora de practică.
Pe timpul verificărilor efectuate, a reieșit faptul că în urma unui schimb de replici, unul dintre elevi i-a agresat fizic pe alți doi, lovindu-i cu pumnul în zona feței. În altercația creată a mai intervenit un coleg al victimelor și l-a lovit pe agresor.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare, care au fost înaintate Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.
Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmbovițeană, instituție care are stabilite în responsabilitate 17 unități școlare. La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi.