Mai puţin de 250 de muncitori interesaţi de soarta Combinatului?!

Date:

Conferinta PSD 18.03.2013Circa 250 de muncitori de la COS Târgovişte, adică jumătate din câţi estimaseră liderii de sindicat, au participat la mitingul de protest organizat de Sindicatul Metalurgistul şi Sindicatul Liber Independent. Prin acest protest s-a dorit sensibilizarea conducerii judeţului în legătură cu situaţia economică gravă a COST şi obţinerea unui sprijin mai consistent, inclusiv din partea autorităţilor centrale. S-au strigat lozinci împotriva patronilor ruşi, iar cei mai mulţi dintre participanţi erau destul de sceptici cu privire la o eventuală redresarea a unităţii.
O delegaţie a protestatarilor, din care au făcut parte preşedinţii celor două sindicate, Gabriel Banu şi Aurel Vlăsceanu, a fost primită de prefectul judeţului. După aproape o oră de discuţii, Gabriel Banu i-a informat pe manifestanţi în legătură cu rezultatele acestui dialog.
Este vorba despre medierea unei întâlniri cu ministrul economiei, Varujan Vosganian, posibil şi cu primul ministru Victor Ponta, la care să fie discutată situaţia metalurgiei româneşti şi cazul particular de la Târgovişte. Sindicaliştii au cerut să fie identificată şi posibilitatea acordării unui ajutor de stat, condiţionat de menţinerea locurilor de muncă şi reangajarea unei părţi din muncitorii disponibi-lizaţi. în semn de solidaritate, la miting a fost prezent şi Constantin Bucuroiu, preşedintele Filialei Dâmboviţa CNS Cartel Alfa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!