Mall-ul de la Târgovişte, care urmează a fi construit pe terenul fostei unităţi militare de la gară, va fi situat la o distanţă de aproximativ 1 km de Muzeul Comunismului şi nu va afecta în niciun fel activitatea obiectivului cultural

Date:

In ultima lună, construirea mall-ului de la Târgovişte a devenit un subiect controversat în presă. Se scrie prin presă că Unitatea Militară de la Gara Târgovişte în care soţii Ceauşescu au fost executaţi în decembrie 1989, va fi transformată într-un complex comercial de 70.000 de metri pătraţi, lucru care nu este adevărat. Consiliul Judeţean Dâmboviţa a remis un comunicat de presă în cadrul căruia lămureşte negru pe alb cum stau cu adevărat lucrurile:
„Având în vedere informaţiile apărute în ultimele zile, în spaţiul public, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa face următoarele precizări:
Expoziţia permanentă „Metamorfozele unui loc al memoriei” a fost deschisă de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în clădirea care a adăpostit Şcoala de Cavalerie şi unde soţii Ceauşescu şi-au petrecut ultimele zile din viaţă, acolo desfăşurându-se inclusiv procesul şi execuţia acestora. Decizia a fost motivată de interesul crescut al publicului, mai ales al celui de peste graniţe, pentru această locaţie, dezafectată la acel moment. De la inaugurarea obiectivului, în septembrie 2013 şi până în prezent, peste 17.000 de vizitatori au trecut pragul muzeului, acesta fiind considerat de către turiştii străini un punct de atracţie important, alături de Casa Poporului şi de casa natală a lui Nicolae Ceauşescu de la Scorniceşti.
Mall-ul, care urmează a fi construit pe terenul fostei unităţi militare de la gară, va fi situat la o distanţă de aproximativ 1 km de Muzeul Comunismului şi nu va afecta în niciun fel activitatea obiectivului cultural. Mai mult decât atât, drumul judeţean cu patru benzi, care va fi construit pe o lungime de 1,2 km şi care va lega Gara Târgovişte de Şoseaua de Centură (în dreptul străzii Petru Cercel), va facilita accesul turiştilor în zona muzeului.
Intenţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa nu este aceea de a distruge ceva, ci dimpotrivă, de a oferi o utilitate unui teren de peste 26 de hectare, care, în ultimii 28 de ani, nu a avut nicio destinaţie. Ideea construirii unui mall şi a stadionului în acea zonă răspunde dorinţelor cetăţenilor şi urmăreşte crearea de locuri de muncă şi de oportunităţi variate de petrecere a timpului liber, fără ca dâmboviţenii să mai fie nevoiţi să meargă în oraşele apropiate pentru astfel de facilităţi.
Facem precizarea că, pe terenul ce a aparţinut unităţii militare de la Gara Târgovişte, autorităţile au în derulare şi alte obiective de investiţii precum: locuinţe ANL, noul sediu al Registrului Auto Român Dâmboviţa şi un parc public”, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.
Referitor la licitaţia publică lansată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în vederea constituirii dreptului de superficie asupra unui teren situat în municipiul Târgovişte, bulevardul Regele Carol I, nr. 51, pe 7 noiembrie 2017, a fost încheiată procedura specifică de constituire a dreptului de superficie.
Terenul în cauză, din zona fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, este destinat construirii unui centru comercial
(mall).
Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY S.R.L. cu o sumă anuală de plată de 477.866 lei, suma adjudecată fiind mai mare cu aproximativ 26% faţă de preţul de pornire al licitaţiei, în valoare de 355.200 lei.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a găzduit pe 17 noiembrie 2017, evenimentul de semnare a contractului în vederea constituirii dreptului de superficie asupra terenului situat în municipiul Târgovişte, Bulevardul Regele Carol I, nr. 51, destinat construirii unui centru comercial (mall).
Urmare a licitaţiei publice lansată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în vederea constituirii dreptului de superficie, comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY SRL, cu o sumă anuală de plată de 477.866 lei, suma adjudecată fiind mai mare cu aproximativ 26% faţă de preţul de pornire al licitaţiei, de 355.200 lei.
Documentul a fost parafat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, şi reprezentanţii grupului Prime Kapital, respectiv Mihai Vasilescu şi Martin Slabbert.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...

SORANA CÎRSTEA, DE NECLINTIT ÎN TOPUL CELOR MAI BUNE JUCĂTOARE DE TENIS ALE ROMÂNIEI

Jucătoarea română cel mai bine clasată în clasamentul WTA...
error: Conținutul este protejat!!