Mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei

Date:

După revoluționara lovitură de Stat, din decembrie ‘89, după 1 ianuarie 1990, treptat, a crescut numărul familiilor vulnerabile, mai ales în mediul rural, dar și la periferiile orașelor de provincie, lovite dur de politicile sociale, promovate de noii politicieni. Aceștia din urmă, după ce au fraierit poporul, ciclic la patru ani, cu promisiuni electorale mincinoase, după ce au pătruns în Parlament, au uitat rapid de cei ce i-au votat, văzându-și de interesele proprii, atât ale lor, cât și ale clientelei politice ce a pompat, din greu, bani, în campaniile electorale.
Astfel, după ce Petre Roman și comunistul cu zâmbet uman, Ion Iliescu, au distrus industria, agricultura și economia românească, după ce au pus temeinic bazele corupției naționale, ce a atins perfecțiunea, în cei zece ani ai mandatului băsescian, poporul a profitat la maxim de libertatea de mișcare, emigrând masiv, în căutare de locuri de muncă, în străinătate, ceea ce a fost o nouă lovitură pentru economia românească, vulnerabilizând-o prin micșorarea dramatică a forței de muncă autohtonă.
Confruntați cu această nouă situație, politicienii români, decât să găsească soluții viabile, decât să profite de șansa pe care, involuntar, le-a oferit-o dictatorul împușcat, lăsând conturile Statului pline de valută, pentru a sprijini și stimula investitorii români, au preferat să toace această valută oferind prostimii, din plin, imediat după cocoțarea la putere, tone de portocale, banane și alte produse la care poporul naiv visase, în perioada restricțiilor absurde și inumane din perioada ceaușistă. După ce au golit rapid conturile, de valută, aceiași politicieni populiști și vicleni, au promovat

aducerea de investitori străni, de parcă românii nu erau capabili să demareze o afacere, de parcă românii ar fi fost neam de proști. Adevărul este că, venirea afac-ceriștilor străini, a fost, pentru unii angajați din ministere, un bun prilej de-a-ncasa șpagă grasă-n valută, numită oficial comision, ceea ce le-a asigurat un viitor lipsit de griji, mai ales după pensionare. Pentru acești indivizi nu a contat poporul, ci doar bunăstarea burții lor pline.
Acum, noua generație de pesediști, încearcă să remedieze ce se mai poate din dezastrul economic produs atât de vechiul pesede, dar și de vechii liberali, să nu mai vorbim de țărăniști decedați politic, la alegerile din 2000, nici de catastrofalii pedeliști, cu toții aducându-și cu grație contribuția la sărăcirea cruntă a poporului. Trebuie să admitem că toate felurile de sprijin financiar, aprobate de guvernul actual, sunt în realitate doar o picătură de apă în păharul plin ochii cu disperare, băut zilnic de majoritatea celor sărăciți de politicile economice parșive a celor ce au guvernat până-n 2020.
Una dintre problemele ce-ar trebui rezolvate, ar fi degringolada morală a politicienilor. Majoritatea dintre ei nu sunt preocupați decât de mărirea propriilor salari. Din păcate, sectorul producției de energie continuă să fie sub controlul Statului. în felul acesta, încă din perioada Iliescu s-a trecut la un șantaj al populației prin mărirea costului la enegia electrică. Adevărul este că, în prezent, toate sectoarele de activitate, pentru a funcționa, depind de energia electrică. Nestimulând, în termeni reali, producția internă, dezvoltând foarte mult importul, sufocând sectorul privat autohton cu tot felul de taxe și impozite, clasa politică românească a reușit performanța nedorită

de a determina populația să emigreze. Mai nou, și pentru a susține efortul de plată a salariilor bugetare, în afară de recurgerea la împrumuturi externe, clasa politică a “liberalizat” piața producției de energie electrică, fiind în realitate, o supraimpozitare a populației, fie ea activă sau pensionată, prin mărirea costului plății, iar omul ideal care a executat, fără să clipească, această stoarcere de bani a oamenilor simpli este liberalul Virgil Popescu. Gestul Gabrielei Firea de a veni în sprijinul mamelor, aflate în situație de risc, este lăudabil, dar din păcate apare pe fundalul social al prăbușirii puterii de cumpărare, cauzate de inflația ce a explodat, autorul fiind ministrul Popescu, ce a executat o comandă, aprobată de toată clasa politică, mai ales prin reprezentanții ei ce populează clădirea Parlamentului.
Deci, conform site-ului “Realitatea.net”, unul dintre cele obiective, profilate pe prezentarea actualității românești, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. De aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, a afirmat, vineri, 16 septembrie, ministrul Familiei, Gabriela Firea.
„Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar. Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame.
Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de

Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect.
Potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Face-book.
Ministrul Familiei îndeamnă toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei.
„Un vot pozitiv a fost acordat și proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune. Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această inițiativă. Practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar. De asemenea, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției sociale de sănătate”, a conchis Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!