Într-un interviu FRF TV, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a vorbit despre progresele importante făcute de arbitrajul românesc în ultima perioadă.
Prezent la cursurile de iarnă ale arbitrilor din Liga 1, Vassaras a analizat posibilitatea introducerii sistemului VAR în România, care ar fi termenul necesar implementării acestuia, vorbind şi despre faptul că CCA continuă să caute tinere talente în arbitraj.
Iată câteva dintre cele mai importante declaraţii ale lui Kyros Vassaras oferite pentru FRF TV: „Trebuie să fim mândri de arbitraj pentru că avem multe realizări. Să ai doi arbitri în acelaşi timp în Liga Campionilor e impresionant, dar sunt acolo pe merit. Suntem răsplătiţi pentru ceea ce lucrăm. Şi, cu siguranţă, vom lucra pentru a obţine chiar mai mult. În opinia mea, trebuie să continuăm, să pregătim arbitri, să îi descoperim de tineri, şi sunt sigur că putem fi încrezători privind spre viitoarea generaţie. În momentul în care vom fi anunţaţi că vom implementa sistemul VAR, pot să afirm că în decursul a şase luni arbitrii vor fi pregătiţi”.
MÂNDRU DE ARBITRII ROMÂNI
Date: