Maşini noi pentru Poliţia Română

Date:

Maşinile au fost achiziţionate din suma de 30 de milioane lei cu care a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în luna aprilie a.c., din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
În vederea continuării demersurilor pentru înnoirea parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, până la finalul acestui an se vor mai achiziţiona alte aproximativ 1.300 de autovehicule, autospeciale şi motociclete, în valoare de 120 milioane de lei, destinate structurilor MAI.
Ministrul Afacerilor Interne a anunţat că, pe lângă îmbunătăţirea gradului de înzestrare cu mijloace auto şi de protecţie, la nivelul structurilor MAI se vor organiza şi cursuri de perfecţionare în ceea ce priveşte conducerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, precum ambulanţele SMURD sau autospecialele Poliţiei Rutiere. În cadrul programelor de pregătire, cursanţii îşi vor consolida abilităţile necesare conducerii autovehiculelor, punându-se accent pe conducerea preventivă, conducerea sportivă, derapajul controlat, proceduri în caz de accident, frânarea de urgenţă, menţinerea autovehiculului pe traiectoria corectă la viteză crescută. Programele de pregătire auto vor fi conduse de instructori specializaţi care anterior vor urma cursuri la şcoli de pilotaj auto ale poliţiilor din state UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cele mai bune saltele pentru dormitor în Moldova

Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea noastră fizică...

Stiluri Elegante pentru Femei – Rochii Hermosa și Pantofi Asortați

Moda modernă oferă o varietate de opțiuni pentru femeile...

Recomandările Salvamont Dâmbovița pentru turiștii din Munții Bucegi

Salvamont Dâmbovița atrage atenția tuturor celor care doresc să...

Controale  în unitățile de turism din Dâmbovița,  19 sancțiuni aplicate 

Controale de prevenire în unitățile de turism din Dâmbovița.Pentru...