Măsuri pentru stimularea şi responsabilizarea utilizatorilor de apă pentru irigaţii

Date:

agriculturaPentru a veni în sprijinul asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii, guvernul a inclus Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare în lista operatorilor pe piaţa energiei. Astfel, Agenţia va putea efectua activităţi de furnizare a energiei electrice către clienţi la un preţ mai scăzut, în special datorită faptului că energia consumată pe timp de noapte, pentru umplerea acumulărilor, este semnificativ mai ieftină.
Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă s-a stabilit ca infrastructura de irigaţii să fie transmisă sub formă de comodat către organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, urmând ca, după o perioadă de cinci ani, acestea să poată primi în proprietate respectivele bunuri şi numai în cazul în care fac dovada exploatării şi întreţinerii corespunzătoare a acestora.
Tot pentru a responsabiliza respectivele organizaţii, a fost dispusă constituirea unei garanţii în cadrul ANIF, reprezentând 10% din valoarea de inventar a infrastructurii transmise.
în cazul în care nu vor fi respectate obligaţiile stabilite prin protocolul de predare-primire, ANIF va avea dreptul de a reţine respectiva garanţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!