Meci amical Voinţa Valea Voievozilor – F.C.M. Târgovişte 0-6 (0-2) Un test important

Date:

fcmAu marcat: Pătraşcu (min. 25), Tudorache (42), Onea (47), Matei (72), Timofte (83 – din 11 m), A. Neculae
(87).
S-au jucat două reprize de câte 45 de minute.
Meciul s-a disputat la Valea Voievozilor.
Voinţa: Gătej – Sugeac, Ciubotaru, A. Popa, Brojboiu, Păturică (cpt.), Vidroiu, Alexandru, Croitoru, Paic, Poşircă. Au mai jucat: Lujerdean, Gogu, C. Popa, B. Gheorghe, O. Popa, Soare, Dinu. Antrenor Dinu „Piciu” Ionaşcu.
Municipal: Zegheru (70 – Tudose) – Nedelcu, Neagu, Timofte (cpt.), M. Mădăran -Dogaru, Rusu (59 – A. Neculae), Onea (70 – Matei), Pătraşcu -Zgâmbău (70 – Fogarasi; 87 -Tudorache), Tudorache (80 -Ciuculan). Antrenor Gigi Manea. Ca să testeze jucătorii aflaţi în probe, antrenorul Gigi Manea s-a deplasat cu echipa sa, Municipal Târgovişte, la Valea Voievozilor pentru o confruntare amicală cu echipa locală Voinţa. A fost un test util, pe care Municipal l-a câştigat cu 6-0. Echipa târgovişteană a evoluat cu tupeu încă de la început. A presat jumătatea adversă, construind atent în linia mediană prin Păraşcu, Rusu şi Dogaru. Echipa locală s-a dovedit un adversar destul de incomod. Abia în minutul 25, Pătraşcu a bătut plasa porţii lui Gătej, 0-1. Tudorache a rupt ritmul cu şarjele sale imprevizibile şi, în minutul 42, a dublat scorul, 0-2. Amfitrionii au avut posibilitatea să înscrie, dar Paic (18) şi Vidroiu (39) nu l-au putut bate pe portarul Zegheru.
După pauză, jocul elevilor lui Gigi Manea s-a iuţit, iar ţesătura de pase a permis învăluirile lui Nedelcu, infiltrările lui Onea şi apariţiile în atac ale lui Mădăran.
Municipal forţează şi Onea (47) duce scorul la 0-3. Gazdele urcă în atac, dar Alexandru (51) şi C. Popa se pierd în faţa uriaşului Zegheru.
Trupa lui Ghiorghi Zotic îşi aşază jocul calm şi primeşte recompensa, un gol marcat de Matei (72), care face 0-4. Oaspeţii calcă apăsat în terenul Voinţei şi diferenţa se măreşte prin reuşita, din penal-ty, a lui Timofte, care înscrie pentru 0-5.
Băieţii lui Dinu „Piciu” Ionaşcu au tupeu, dar portarul de 18 ani, Tudose, este imbatabil în faţa lui Alexandru şi Paic.
Municipal nu cedează controlul. îşi continuă lecţia de realism. Iese la rampă A. Neculae. Mai întâi ca ratangiu, iar apoi ca finalizator (87). Acesta a stabilit scorul final, 0-6. Roş-albaştrii s-au impus prin forţă, pregătire, imaginaţie şi realism. Voinţa a încercat să ţină ritmul, dar nu a putut să se desfăşoare în faţa unei echipe care a avut consistenţă în atac şi siguranţă în apărare. S-au remarcat: Ciubotaru, Păturică, Vidroiu, Croitoru, A. Popa – Zegheru, Neagu, Timofte, Dogaru, Rudu, Pătraşcu, A. Neculae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!