In cadrul acţiunilor de protest organizate la nivel naţional, 30 de medici dâmboviţeni vor participa, vineri, la pichetarea sediului Ministerului Sănătăţii. Dr. Jean Popescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dâmboviţeni, a mai precizat că protestele se vor întinde pe o durată de şapte săptămâni, pe 20 septembrie urmând să participe delegaţii din şase judeţe. Revendicările vizează toţi salariaţii din sistemul sanitar, cele mai importante dintre acestea fiind: creşterea, până în 2015, la 6% din PIB a alocaţiei bugetare pentru sănătate; dublarea salariilor medicilor rezidenţi; iniţierea şi adaptarea unei legi noi, echitabile, care să reglementeze statutul medicilor.