Până astăzi inclusiv, medicii şi asistenţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă sunt în grevă japoneză, protestând, alături de colegii din toată ţara, împotriva sub-finanţării sistemului sanitar. Principalele revendicări ale personalului din sistemul sanitar sunt asigurarea unor condiţii mai bune şi o salarizare corespunzătoare. Se solicită creşterea, etapizată, până în 2015, la 6% din PIB a alocaţiei bugetare pentru sănătate, dublarea salariilor medicilor rezidenţi şi o legislaţie mai bună.