Melancolie, amintiri, toamnă

Muzica este singura formă de manifestare artistică prin care se realizează o empatie totală între oameni. Nu este neapărat nevoie ca oamenii să comunice vizual cu cel ce a compus muzica sau cu cei care o interpretează. Starea de empatie între cei ce ascultă este realizată prin intermediul tempoului. Petre Toma reuşeşte, la modul foarte profesionist, să realizeze starea de comuniune între oameni prin intermediul alegerii unui tip de tempo ce produce starea sufletească necesară care facilitează accesul spre stări sufleteşti ce permit fiecărui ascultător să realizeze o incursiune individuală în spaţiul memoriei personale. Prin „Imagini dâmboviţene -cinci romanţe pentru voce şi pian”, compozitorul Petre Toma atinge un anumit nivel necesar empatiei între propria sa persoană şi cei cărora le sunt destinate compoziţiile sale. Desigur, avem o anumită incursiune în universul personal al compozitorului realizat prin intermediul romanţelor. De altfel, lucru unic în spaţiul muzical românesc, Petre Toma realizează o suită de romanţe. Prima romanţă, „Iertare”, este realizarea unei stări nostalgice combinate cu o anumită trăire sentimentală proprie compozitorului, pe care acesta o transmite celorlalţi folosind un tempo adecvat, andantino. Aceeaşi stare de nostalgie se regăseşte în „E toamnă”. De data aceasta, Petre Toma renunţă într-o anumită măsură la tonalitatea nostalgică, trecând într-un registru mai vesel, aspect ce-i permite să realizeze prin intermediul sunetelor muzicale o adevărată paletă cromatică a anotimpului care simbolizează într-o anumită măsură o trecere către starea ce îmbină nostalgia cu bucuria vieţii, motiv pentru care Petre Toma va recurge la tempoul cunoscut de specialişti sub denumirea de allegretto. în următoarea romanţă, „Dor de mamă”, avem din nou starea nostalgică ce semnifică reîntoarcerea în spaţiul inconfun-dabil al copilăriei. De data aceasta, pentru redarea profunzimii sentimentelor sale, dar şi cu scopul realizării unei empatii necesare stării de linişte sufletească, Petre Toma va trece în registrul tempoului moderato. Desigur, „Dor de mamă” se leagă perfect cu tema următoarei romanţe, „Copilăria”. Chiar dacă versurile au nuanţa necesară de sugerare a stării de regret nostalgic, fiind vorba de un segment de viaţă irepetabil, Petre Toma va folosi din nou tempoul allegretto. în ultima romanţă, „Să mă iubeşti”, compozitorul îşi dezvăluie într-o anumită măsură propria sa stare de suflet ce frizează uşor nuanţat starea romantică ce tinde către iubirea ideală. Această ultimă romanţă poate fi considerată şi un fel de confesiune parţială a compozitorului, dar ceea ce dovedeşte o dată în plus profesionismul acestuia, în spaţiul componistic, este folosirea unui tempo adecvat subiectului, andantino. Este splendidă alternanţa de tempouri, ceea ce dă culoare muzicală suitei de romanţe.
Petre Toma poate fi considerat, din punct de vedere componistic, creator de măiestrie şi rare bijuterii muzicale în spaţiul spiritual dâmboviţean. Prin suita de romanţe cu tematică diferită, dar având ca numitor comun starea de suflet melancolică, compozitorul Petre Toma dovedeşte rarissima capacitate de redare a unor trăiri universal valabile.