Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului

Date:

nifonIubiţii mei fii duhovniceşti. Iubiţi copii.
Cu bucurie în suflet sărbătorim Ziua Internaţională a Copilului, fericită ocazie de a-I mulţumi Bunului Dumnezeu pentru darul minunat al familiei şi pentru a reafirma importanţa deosebită pe care copiii o au pentru Biserica şi societatea noastră, ca semne dumnezeieşti de iubire, speranţă şi bucurie.
Copiii sunt comoara cea mai de preţ pe care o are societatea noastră, pentru că ei sunt continuatorii civilizaţiei, viitori susţinători ai lumii de mâine şi promotori ai valorilor pe care, generaţie după generaţie, le-au susţinut şi apărat, strămoşii noştri. Aşa cum a afirmat-o întotdeauna, funda-mentându-se pe Sfânta Evanghelie, Biserica apreciază valoarea deosebită a familiei tradiţionale, bazată pe legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care reprezintă mediul autentic, firesc şi propice de viaţă şi educaţie pentru orice copil. În educaţia copiilor, rolul familiei este esenţial, căci, aici, mai întâi, copilul deprinde primele elemente de credinţă, cultură şi viaţă comunitară, ce vor fi dezvoltate, apoi, prin intermediul Bisericii şi al şcolii, prin aprofundarea valorilor religioase şi culturale la care şi-au adus contribuţia toate generaţiile de dinainte.
Iubiţi părinţi, înconjuraţi cu disponibilitate şi delicateţe pe copiii voştri, căci ei sunt darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu vi l-a oferit, scopul vieţilor voastre, expresii calde ale bucuriei dumnezeieşti şi imagini concrete ale nevinovăţiei, frumuseţii şi bucuriei de a trăi, precum şi sursă de inspiraţie în relaţiile comunitare.
Stimaţi ostenitori în domeniul educaţiei, familiile şi Biserica v-au încredinţat pe fiii şi fiicele lor, pentru a deprinde tainele existenţei umane, în respect faţă de Dumnezeu, şi tot ceea ce au ctitorit înaintaşii noştri. De aceea, oferindu-le priceperea şi înţelepciunea dumneavoastră, veţi contribui, cu generozitate, la creşterea şi propăşirea neamului nostru şi la un viitor mai bun pentru noi toţi.
Dragi copii, aveţi încredere în a vă lăsa îndrumaţi de părinţii, preoţii şi profesorii voştri, de a deprinde înţelepciunea lumii noastre, faptul că rostul vieţii umane este acela de a fi buni, drepţi, iubitori, generoşi, solidari şi milostivi. Voi, iubiţi copii, aveţi datoria de a fi mai buni ca noi, de a construi o lume mai dreaptă, mai echitabilă, mai luminoasă şi mai tolerantă, în care fiecare să-şi poată găsi locul său şi să fie apreciat, fără nicio discriminare. De aceea, nu trebuie să uitaţi că un viitor rodnic şi viguros se poate construi numai prin înţelegerea trecutului şi implicarea responsabilă în prezent. cu încredere şi speranţă în Tatăl Ceresc.
Dumnezeu să vă binecu-vinteze, să vă păzească şi să vă dăruiască sănătate, pace şi bucurie! t NIFON,
Arhiepiscop şi Mitropolit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cum sa gasesti cea mai buna solutie de transport cand vii in tara

Daca ai planificata o calatorie in tara, serviciile de...

Explozie în comuna dâmbovițeană Vișina 

Pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unei...