Vasile Blaga, preşedinte PDL, despre Mihai Răzvan Ungureanu: „Nu ne plac plagiatorii”
Trădarea, datul din coate, lipsa de scrupule, indiferenţa faţă de soarta poporului şi atenţia acordată doar clientelei politice sunt caracteristicile majorităţii politicienilor români. Poporul român este de două ori fraier. O dată fiindcă este credul, luând de bun tot ce i se promite în campaniile electorale de către politicieni, cu real talent oratoric şi actoricesc. A doua oară fiindcă votează foşti membri PCR sau UTC.
Culmea, cel care sintetizează corect actuala situaţie politică internă, fiind cel mai aproape de adevăr, este fostul prim ministru Adrian Năstase, ce remarcă pe blogul personal că la noi se face „gargară” cu mersul spre vest, în timp ce liderii de acolo îşi îndeamnă compatrioţii să meargă spre est. Pornind de la declaraţia făcută de Traian Băsescu, în Parlament, prin care-i îndemna, direct, pe români şi voalat pe rromi, să ia calea Vestului pentru că nici nu au un alt drum mai bun de ales, Adrian Năstase scria: „Înţeleg că formula lui Băsescu cuprinde un îndemn la o emigrare în masă spre Occident, unde românii «vor trăi bine». Mi se pare, totuşi, un îndemn excesiv, mai ales în condiţiile europene actuale. Ţinând seama că lideri din alte ţări (Germania, de exemplu) îşi îndeamnă compatrioţii «să meargă spre Est». Pe de altă parte, Adrian Năstase se întreba retoric dacă nu ar fi mai potrivit ca, după ce, în timpul guvernării PSD, România a intrat în NATO şi a finalizat negocierile pentru UE, să rămână unde este, să-şi păstreze identitatea euro-atlantică indubitabilă şi să se ocupe de investiţii, de infrastructură, de exporturi şi, mai ales, de crearea de locuri de muncă.
Izolarea României
Adevărul este că toate jocurile de culise, practicate de Băsescu, atât în politica internă, cât şi-n cea externă, i-au creat României o imagine defavorabilă, statul fiind mai mult perceput ca unul nesigur şi foarte corupt sub aspectele politic, financiar şi social. Acesta este şi motivul ce-l determină pe fostului premier să remarce că există tot mai multe ţări care ocolesc România: de exemplu, „(… ) traseul Southstream, care trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria, etc., în timp ce noi îl aşteptăm, în continuare, pe «Godot» Nabucco. În timp ce la noi se face «gargară» cu mersul spre Vest, ţările Grupului Visegrad se întâlnesc separat cu liderii Germaniei şi Franţei, prefaţând o nouă împărţire a Europei Centrale şi de Est. În timp ce noi «mergem spre Vest», mestecând propagandă, ţările occidentale ţin din ce în ce mai puţin cont de oferta noastră necondiţionată de dragoste şi merg – prin Sud şi prin Nord -spre Est”. Conform analizei lucide făcută de Adrian Năstase, riscăm să rămânem „o insulă izolată în mijlocul schimbărilor geostrategice, o insulă unde lideri pe care nu-i mai bagă nimeni în seamă predică, inutil, drumul lui Cristofor Columb, fără să ţina seama că America a fost deja descoperită de alţii”.
Cum era şi de aşteptat, în prezent, izolarea României, remarcată de fostul premier, preocupă mai puţin deocamdată segmentul de dreapta portocaliu al politicii interne. Practic, până la ora aceasta se remarcă o continuă dezagregare a PDL, un val de trădări, de fapt, de abandonare a acestui partid. Cel care a dat primul semnalul părăsirii „Titanicului” ce se izbise la începutul anului 2012 de aisbergul poporului român, aisberg pe care stătea abil USL-ul, cea mai inteligentă şi funcţională uniune politică de după 1992, alegerile din 2012 confirmând această remarcă, deci, primul care a refuzat să naufragieze politic împreună cu grupul PDL, a fost Mihai Răzvan Ungureanu. în cazul său nu putem spune c-ar fi vorba de o trădare în sensul clasic al cuvântului, mai ales că el provine din PNL, pe care l-a părăsit. Nu. Despre Mihai Răzvan Ungureanu putem spune că este copia provincială a lui Traian Băsescu. Ca şi acesta, fără a fi un maestru în arta manipulării, de talia „magistrului” Băsescu, se zbate să devină preşedinte de stat, motiv pentru care a crea o nouă alianţă politică ce se vrea revi-talizarea vechii „Dreptate şi
Adevăr” (D.A.).
A-nviat mortu’
Deci, sâmbătă, 16 martie, conducerea Partidului Forţa Civică (FC) a aprobat, în şedinţa Consiliului Naţional, înfiinţarea alianţei politice cu fosila politică PNŢCD, numită „Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr” (Alianţa DA). După adoptarea acestei hotărâri, reprezentanţii FC, prezenţi la reuniunea Consiliului Naţional, s-au reunit cu cei ai PNŢCD, prezenţi, tot la Parlament, la şedinţa Comitetului Naţional de Conducere. La această reuniune s-a semnat protocolul alianţei de către liderii celor două formaţiuni: Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu. Conform unui comunicat anterior, cele două partide, prin această alianţă doresc „să pună bazele principalului pol de dreapta din România”. Reamintim că Alianţa Dreptate şi Adevăr (D.A.) a fost denumirea alianţei dintre PNL şi PD, când au candidat la alegerile din 2004. Mai reamintim că, în 2012, din disperare, să zicem ideologică, PDL, grijuliu să câştige cum necum alegerile a recurs la o serie de trucurii politice, crezând că românii pot fi fraieriţi la infinit. Astfel, au înlocuit, pe ultima sută de metri, culoarea politică portocalie cu cea verde, uitând că verdele este şi culoarea celor ce se sperie. De asemenea, au înlocuit sloganul „Să trăiţi bine” ce devenise sinonim în folclorul politic cu „Să muriţi bine”, cu sloganul „De ce le este frică nu scapă” care a avut efect de bumerang asupra PDL. în plus, tot din disperare, numai să păstreze puterea politică, deoarece avea experienţa alianţelor de conjunctură şi de interes, PDL-ul, împreună F.C. şi PNŢCD, a făcut parte din alianţa electorală ARD (Alianţa România Dreaptă), sub sigla căreia a candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Desigur, Alianţa s-a scufundat ca o barcă de cauciuc sfâşiată de reciful USL-ului. Acum, Răzvan, în care Băsescu îşi pune o parte din speranţe, cealaltă parte fiind depozitată în Elena, pentru a continua zborul ascendent către fotoliul prezidenţial şi în speranţa că va atrage de partea sa PDL-ul, inclusiv partea de PNL nemulţumită de politica lui Antonescu, a recurs la coarda sensibilă care nu prea există sau dacă există, nu vibrează la idealuri ideologice, ci la profitul în bani. Pe scurt, plin de speranţe nemărturisite, a reactivat D.A.-ul de pe vremuri, într-o nouă versiune, crezând că se vor îngrămădi în jurul său toţi cei ce se cred sau se visează de dreapta.
Să nu uităm că tot sâmbătă, 16 martie, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a explicat că Alianţa România Dreaptă nu a fost un proiect eşuat al PDL, ci s-a prăbuşit din cauza ambiţiilor politice de mâna a doua: „Nu ne-aţi auzit niciodată spunând că Alianţa România Dreaptă a fost un proiect eşuat, pentru că, aşa cum am înţeles-o noi, a fost primul pas către o formulă de acţiune politică comună a dreptei. Ce a prăbuşit ARD au fost calculele mici, vanităţile personale, ambiţiile politice de mâna a doua şi cei care vorbesc despre ARD ca reprezentând un eşec al PDL greşesc amarnic”. Desigur, au mai existat încercări de constituire a unui pol al forţelor de dreapta. Astfel, pe 1 august 2012, preşedintele PDL, Vasile Blaga, declara că a stabilit alături de Mihai Răzvan Ungureanu (Iniţiativa de Centru Dreapta), Mihail Neamţu (Noua Republică), Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi Adrian Papahagi (Fundaţia Creştin Democrată) formarea unui grup politic pentru construirea unei platforme de centru dreapta. A fost o altă încercare disperată eşuată de-a mai păstra puterea cel puţin la nivel de Parlament. Se pare totuşi că suferinţa colectivă a poporului a fost bună la ceva: i-a înviorat creierul şi i-a vindecat gândirea paraplegică. Acum, oarecum speriat că va fi parcat pe dreapta, Vasile Blaga a mârâit, declarând: „Există o singură construcţie originală «Dreptate şi Adevăr», realizată la timpul ei de Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, de PDL şi PNL. Nu ne plac plagiatorii. E gândul lor, de ce o fac, nu ştiu”. Ba o ştie foarte bine, dar preferă s-o facă pe inocentul. La orizont se vede tot mai clar raiul lichelelor oportuniste, în mijlocul căruia străluceşte ispititorul fotoliu prezidenţial pe care mai stă încă un naufragiat marinar viclean cu rânjet mefistofelic.
Deocamdată, omu’ lu’ Băsescu
Mihai Răzvan Ungureanu este cunoştinţă mai veche a lui Traian Băsescu ce-a intenţionat să-l folosească ca soluţie pentru salvarea guvernului PDL-ist, nu pentru a opri căderea părului. Deci, dacă vă amintiţi, pe 6 februarie 2012, Mihai Răzvan Ungureanu a fost nominalizat de Băsescu la conducerea Guvernului. El revenea în atenţia opiniei publice după un mandat discret la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), unde fusese numit în decembrie 2007, după ce a demisionat de la MAE, în urma scandalului legat de reţinerea a doi muncitori români în Irak.
în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe, Ungureanu a fost instalat la data de 29 decembrie 2004, în Guvernul Tăriceanu. Avea, la acel moment, 36 de ani, fiind cel mai tânăr ministru de Externe al României. El a demisionat din funcţia de şef al diplomaţiei la 4 februarie 2007, la două zile după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut să-şi facă bagajele, supărat foc că Ungureanu l-a informat doar pe şeful statului în legătură cu criza muncitorilor români din Irak, şi nu pe el, Tăriceanu, prim-ministrul său. Dacă Băsescu ar fi fost corect, ar fi trebuit să-l sfătuiască pe Ungureanu să-l anunţe şi pe Tăriceanu, să-i dea impresia că el este primul care află. Dar Băsescu a preferat să creeze public imaginea ceauşistă a şefului de stat care ştie tot, face tot, care-i cel mai deştept, iar miniştrii sunt proştii săi. După demisia de fapt forţată, Ungureanu s-a reîntors la funcţia de reprezentant al României în cadrul Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena. Să nu uităm că Ungureanu a fost membru PNL din 2004, dar s-a autosuspendat din partid, pentru că era incompatibil cu funcţia deţinută la SECI. înainte de a avea funcţii politice, după absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în anul 1992, Mihai Răzvan Ungureanu a fost pentru o scurtă perioadă profesor la Liceul de Filologie-Istorie „Mihai Eminescu” din Iaşi. Din acelaşi an, este angajat cadru didactic universitar de Istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, deţinând pe rând următoarele grade didactice: preparator (1992-1996), asistent (1996-1998), lector (1998-2005) şi apoi conferenţiar (din 2005). Pentru cine nu ştie, Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut la 22 septembrie 1968, la Iaşi. A studiat la Liceul de matematică-fizică „Costache Negruzzi” tot din Iaşi, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1987. Conform datelor biografice oferite de presa ieşeană, unii dintre bunici erau de origine evreiască. Tatăl său, Ştefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizică la Universitatea din Iaşi, vicepri-mar şi mai apoi director la Agenţia Locală de Conservare a Energiei. în ceea ce priveşte cariera politică a fiului, Mihai Răzvan Ungureanu, acesta a fost, mai întâi, activist în conducerea pe ţară a Organizaţiei Pionierilor, apoi membru în CC al UTC, căţărându-se apoi şi în conducerea UASCR (Uniunea Studenţilor Comunişti), unde l-a prins revoluţia. Se spune în mediile intelectuale locale că se lăuda colegilor de clasă, după o manifestaţie de la Bucureşti, că a dat mâna cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al PCR. De asemenea, se mai spune că în timpul evenimentelor de la Iaşi, din 14 decembrie 1989, monitoriza studenţii care aruncau manifeste în încercarea declanşării revoltei în cămine. Adevărul este că multe s-au spus imediat după Revoluţie, multe imaginate pe fondul urii şi ranchiunii, dar aceasta a fost atmosfera politică în primii ani de după decembrie ’89. De exemplu, în Târgovişte, în 1989, până în decembrie, un tânăr profesor se agita isteric pe culoarele unui liceu industrial, spunând că este cel mai comunist, că vrea să fie membru de partid de nădejde. După Rvoluţie, a devenit cel mai anticomunist. Asta-i lumea în care trăim. Dar să revenim: după 22 decembrie 1989, Ungureanu devine rapid anticomunist, astfel încât, din primele luni ale lui 1990, îi acuză de neo-cripto-comunism pe profesorii de la Facultatea de Istorie din Iaşi. în scurt timp este racolat în structurile Grupului de Dialog Social. Potrivit prezentării sale de pe site-ul SIE, nu a fost membru PCR. Normal, n-a mai avut timp. L-a împiedicat declanşarea Revoluţiei care la noi nu a fost de catifea, ci sângeroasă.
în concluzie, Mihai Răzvan Ungureanu, prin felul cum acţionează politic, lasă de înţeles că ţinteşte funcţia de preşedinte al statulului. Rămâne de văzut dacă este un bun şi versat ochitor.
