Preşedintele a convocat o şedinţă de urgenţă, la care au participat şi ceilalţi membri ai staff-ului administrativ
Miercuri dimineaţă, la stadionul Eugen Popescu a avut loc prima întâlnire a noii conduceri a Chindiei Târgovişte. Preşedintele Mihai Trifan a convocat o şedinţă de urgenţă, la care au participat şi ceilalţi membri ai staff-ului administrativ, pentru a pune la punct strategia părţii secunde a campionatului. Rând pe rând, secretarul Cornel Sălişteanu, vicepreşedintele Ciprian Prisăcaru şi preşedintele Mihai Trifan au ajuns la stadion şi au oferit câteva declaraţii reprezentanţilor mass-media prezenţi.
„Am venit la Chindia cu inima deschisă şi îi asigur pe toţi suporterii echipei că voi face tot ce-mi stă în putere pentru a ajuta clubul. Am încredere că în viitor nu vor mai exista niciun fel de probleme la echipă, aşa cum s-a întâmplat în ultima vreme. Nu-mi place să mă implic în proiecte scurte sau fără continuitate. Am fost asigurat că echipa etalon a fotbalului dâm-boviţean va avea un parcurs lung şi frumos. Am mai declarat şi cu alte ocazii, Chindia este un nume care impune respect şi care nu poate fi refuzat. Am acceptat propunerea cu mare drag”, a spus Ciprian Prisăcaru.
Noul preşedinte, Mihai Trifan, nu s-a sfiit să arate cu degetul spre fosta conducere a clubului: „Trebuie să ştim cu toţi de unde plecăm. Astăzi (n.n. ieri dimineaţa) am fost la Finanţe şi sunt în posesia documentelor lămuritoare asupra situaţiei în care ne aflăm. Vă spun cu mâna pe inimă că nu stăm foarte bine. Clubul se confruntă cu reale probleme financiare. Avem o executare pentru jucătorul Poiană, care nu şi-a primit drepturile băneşti. Am găsit resursele necesare şi, până mâine (n.n. astăzi), vom rezolva situaţia. Vestea rea este că mai sunt şi alte probleme care necesită soluţionare la fel de rapidă, şi mă gândesc aici la bănci. Oricum, nu vreau să intru în detalii, pentru că acestea sunt lucruri ce ţin de bucătărie internă.”. Referindu-se la bugetul pentru retur, Trifan a spus că nu este mulţumit în totalitate: „Nu putem spune că avem un buget îndestulător, dar în condiţiile actuale trebuie să ne mulţumim cu suma aprobată. Cred că ne vom descurca până la finalul sezonului, dar noi trebuie să punem lucrurile la punct şi să gândim strategia pentru campionatul viitor. Mă bucur foarte mult că primarul Gabriel Boriga l-a recomandat pe Ciprian Prisăcaru ca fiind persoana potrivită pentru postul de vicepreşedinte, deoarece este un om care se pricepe, care a lucrat în domeniu. Eu sunt convins că vom face treabă bună împreună şi îi rog pe suporterii noştri să aibă încredere în staff-ul administrativ şi în echipă. Oraşul acesta merită e echipă care să joace cel puţin în Liga a Il-a şi noi avem datoria de a face lucrurile să meargă”.
AMICAL CU CONPET
Aflată în cantonament la Snagov, divizionara B dâm-boviţeană va susţine astăzi un meci amical cu fosta echipă a lui Silviu Dumitrescu, Conpet Ploieşti. Duelul se va disputa pe terenul sintetic de la Izvorani, cu începere de la ora 10.30. Jucătorii se vor întoarce din cantonament sâmbătă, însă foarte probabil va mai susţine un stagiu de pregătire centralizată până la reluarea campionatului.
Mihai Trifan: „SITUAŢIA FINANCIARĂ A CHINDIEI NU ESTE DELOC BUNĂ”
Date: