In ordinul comun nr. 3.235/2021 al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale (Anexă:
Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ
preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 – II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ
preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologie al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă).
Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.
In acest context, Ministerul Educaţiei nici nu poate schimba şi nici nu doreşte să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum „flori şi mărţişoare” în categoria „obiecte personale”.
Ministerul Educaţiei nu a transmis şi nu va transmite către unităţile şi instituţiile de învăţământ nicio interdicţie în acest sens, dar îndeamnă la prudenţă din perspectiva oricărui tip de interacţiuni care pot facilita transmiterea virusului Sars-COV- 2.