Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a făcut o vizită în judeţul Dâmboviţa

Date:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a aflat la sfărşitul săptămânii trecute în judeţul Dâmboviţa, prilej cu care a vizitat Spitalul Orăşenesc Pucioasa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte şi Spitalul Municipal Moreni.Pe parcursul vizitei, ministrul Sănătăţii a fost însoţit de vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Daniel Comănescu, vicepreşedintele Alin Manole, prefectul judeţului – Antonel Jîjîie, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă – Claudiu Dumitrescu şi directorul DSP – Sorin Stoica.
La Spitalul Pucioasa, a avut loc o întâlnire a demnitarului cu primarul oraşului, consilierii locali, membrii Consiliului de Administraţie, managerii şi personalul medical, în cadrul căreia ministrul a precizat: „Apreciez munca şi entuziasmul celor de aici. Se vede că există implicare din partea personalului, se vede că există implicare din partea Consiliului Local, ceea ce este foarte important pentru că aşa merg lucrurile, dar n-aş vrea să fiu înţeleasă greşit. Se vede clar că oamenii se străduiesc şi vor să facă, dar fără o finanţare suficientă, fără bani, nu se poate. Încercăm să lustruim ceea ce nu este în regulă. Eu aştept ca aici, la Pucioasa, să fie un spital aşa cum aş vreau eu să-l găsesc când vin în staţiune, staţiune de interes naţional. Trebuie să ne aplecăm un pic mai mult(…) Eu, în calitate de ministru al sănătăţii, doresc altceva şi pentru spitalele mici. Acest spital deserveşte o comunitate de 60.000 de locuitori, plus turiştii care vin în staţiune. Ministerul a făcut un prim pas. A acordat nişte bani pentru aparatură medicală(…) eu spuneam, în afara dotării spitalelor judeţene care au foarte multe programe de finanţare, aceste spitale mici au puţine eligibilităţi şi atunci trebuie să sprijinim pentru că şi aici trăiesc oameni”.
A urmat o dezbatere, la Clubul Studenţilor din municipiul Târgovişte, ministrul având un dialog deschis cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, conducerile spitalelor orăşeneşti Găeşti, Moreni, Pucioasa, şefi de secţii, medici, asistenţi medicali, infirmiere, personal tehni-co-administrativ, reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciştilor, Ordinului Asistenţilor şi Moaşelor din România şi Asociaţiei Medicilor de Familie. Principalul subiect al discuţiilor l-a reprezentat Legea Salarizării şi inechităţile din sistemul medical, provocate de aceasta. La discuţii au mai participat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreşedintele senatului, Adrian Ţuţuianu, parlamentari dâmboviţeni, prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie şi subprefectul Florina Mureşan.Vizita a continuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte), ministrul vizitând secţiile de Neonatologie, ATI, Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie.
Sorina Pintea şi-a încheiat vizita în judeţul Dâmboviţa, în municipiul Moreni, unde s-a întâlnit cu primarul municipiului, consilierii locali, membrii Consiliului de Administraţie, managerii şi personalul medical ai Spitalului Municipal din localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

După „gerul Bobotezei”, la Târgoviște au înflorit ghioceii!

Pentru al doilea an consecutiv, la Târgoviște primii ghiocei...

ITM Dâmbovița: Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați

Pe parcursul trimestrului IV al anului 2024, Inspectoratul Teritorial...

Anvelopele de iarnă, siguranța pe drum în sezonul eece

În contextul condițiilor meteorologice din sezonul rece, Registrul Auto...