Kevin Luckassen a deschis scorul pentru Poli laşi în minutul 13 al meciului cu Chindia Târgovişte şi a trimis-o pe Dinamo, cel puţin temporar, pe ultimul loc al clasamentului din Liga 1.
„Puriul” n-a ratat ocazia să îl înţepe pe lonuţ Negoiţă, patronul din Ştefan cel Mare, în contextul în care „câinii” au fost umiliţi de FCSB în Cupa României, iar acum sunt ameninţaţi serios de retrogradare.
„lonuţ Negoiţă ar trebui să-şi facă el o analiză la ce a făcut în ultimul an. în perioada mea nu s-a întâmplat aşa ceva. Dacă rămâneam acolo, n-ajungea să ia bani împrumut de la nu ştiu ce spaniol… Nu se ajungea la sacrificiile suporterilor.
Cât am fost eu, nu era indisciplină. Jucătorul despre care se vorbeşte că a creat probleme (n.r. – Mihai Popescu) nici nu era în lot, l-am scos şi a plecat în Scoţia. Ne interesează mai puţin că am trimis-o pe Dinamo pe ultimul loc. E bine pentru noi. Toate echipele din play-out se luptă la retrogradare”, a declarat Rednic, la finalul partidei cu Chindia.
În acelaşi timp, Mircea Rednic nu l-a uitat pe Ionuţ Popa, decedat în această săptămână. „Un ochi plânge, altul râde. Plânge pentru marele antrenor şi prieten Ionuţ Popa, căruia îi dedic victoria.
Am muncit pentru victoria de azi. Trei meciuri am pierdut nemeritat, la un gol. Îi felicit pe jucători, mai ales că e o victorie obţinută în condiţii grele. Dar să nu facem sărbătoare, că marţi jucăm iar, nu avem timp să ne refacem, aşa e făcut programul”, a mai zis „Puriul”.
Tehnicianul moldovenilor nu a ratat ocazia să-l felicite pe Andrei Cristea, ajuns la 400 de meciuri în Liga 1. „E un exemplu de atitudine. Îl felicit şi îi doresc să mai joace încă 100 de partide”, a afirmat Rednic.
MIRCEA REDNIC DUPĂ VICTORIA CU CHINDIA: ÎI DEDICĂM VICTORIA LUI IONUŢ POPA
Date: