Medicul Gabriel Diaconu nu a ezitat să tragă un semnal de alarmă privind valul OMICRON, România este într-o relaxare totală, oamenii nu mai respectă nimic însă haosul dse instalează în următoarele zile.
Mitul imunității la COVID-19 se spulberă de la o zi la alta, în fața variantei OMICRON primul studiu major din lumea reală a variantei Omicron Covid-19 a constatat că pare să provoace boli mai puțin severe în Africa de Sud, unde a fost descoperit pentru prima dată luna trecută, și că două doze de vaccin Pfizer-BioNTech oferă o protecție redusă împotriva acestuia. Analiza, publicată marți de cel mai mare administrator de asistență medicală din țară, a constatat că, în medie, cu 29 la sută mai puține persoane au fost internate la spital în regiune decât anterior cu varianta Delta. Dar experții spun că este prea devreme pentru a spune dacă aceste constatări sunt o veste bună sau proastă pentru restul lumii, scrie nbcnews.
ATENȚIE!
Vaccinurile în schemă completă sunt o protecție bună împotriva complicațiilor dar nu ne ferește de infectare.
„Practic, în cel mai bun caz, dacă ai făcut COVID cu tulpină Delta, adică în toamna lui 2021, ai aproape una din două șanse să te reinfectezi cu Omicron, tulpina nouă.
Dacă ai făcut COVID-19 în valul Alpha, acum un an, ai trei din patru șanse să faci infecție cu Omicron.
Vaccinurile în schemă completă sunt o protecție bună împotriva complicațiilor. Pe de altă parte se pare că performanța vaccinurilor Sinovac, și cel Johnson&Johnson, nu oferă nicio protecție la Omicron.
Datele privind imunitatea hibridă sunt încă în lucru.
Chiar dacă admitem că undeva la 3-4 milioane de români au trecut prin Delta, la acest moment, cu tot c
puțin, la reinfecție.
La viteza de transmitere Omicron, chiar și la o rată de complicații mult mai mică, hai să zicem sub 1%, vorbim de un potențial cataclismic de cazuri severe într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Noi putem acoperi maxim 25.000 de cazuri per 24 de ore, în flux continuu. Tot ce trece peste înseamnă incapacitate de a păstra permeabilitate sistemului hospitalier.
La acest moment măsurile sanitare trebuie aprobate de urgență de Parlament. Fiecare zi pierdută în dezbateri sterile e o zi de sacrificiu peste o lună., a scris mediul pe contul său de Facebook.
Tot medicul medicul Gabriel Diaconu a mai spus:
„Haos. Milioane de răciți în februarie, sau o apocalipsă funerară?
Stă în natura umană să te gândești la lucruri, mai ales când constați că despre același fenomen părerile pot fi sălbatic divergente.
Dar nu doar să te gândești cum șade Ion și cugetă la invazia marțienilor. Să te gândești cu proprietatea termenilor, și cu greutatea consecințelor care urmează din cauze.
Că Omicron s-ar putea să fie „marele strănut” pandemic devine deja o chestiune obligatorie. E fantastic, dacă stai să te uiți la turnirul vieții, cât de sâr-guinicios a fost corona la studiul oamenilor, dar cât de leneși, chiulangii și anal-fabeți rămân oamenii la el.
Corona e ca băiatul ăla de la țară care n-are decât o pereche de pantofi dar rupe abecedarul. Oamenii
sunt plini de ifose, siguri pe ei, îngrașă porcul în ajun. Când vine extemporalul, Corona scrie furtunos. De multe ori oamenii dau foaia goală. Corona trece clasa. Oamenii rămân corigenți. Sau repetenți. Bine, repetenți dacă e să crezi că există viață după moarte.
Suma tuturor experiențelor care-ar fi trebuit să dea, și să ne dea, înțelepciune a avut drept pagubă colaterală o formă de sminteală sanitară reminis-centă Evurilor Negre. Ca prin farmec, câteva secole de emancipare a omenirii, cu școlile noastre, cu instruirea formală a semenilor, cu introducerea facilităților de igienă și sanitație, s-a dus pe-aceeași apă a sâmbetei de unde au venit. S-a dovedit mult mai puternic cel mai mic numitor comun, și elementul verigii celei mai slabe.
Deznădejdea, furia și îndărătnicia au cuprins pâlcuri, pâlcuri de oameni și comunități pentru care lupta deodată a început a se da nu cu boala, nu cu inamicul, cât cu realitatea însăși. Ca niște copii, rând pe rând unii au propus că dacă ne imaginăm că ceva nu există, și ne purtăm ca și cum nu există, înseamnă că nu există deloc.
Dar ar fi fost bine ca lucrurile să se oprească doar aici. Cuprinși de mania negării, sunt unii care și-au întors fața nu doar dinspre virus, sau boală, sau regulile prevenirii sau tratamentului ei, cât către aceia care le pătează ideea imaculată despre lume. Tot ce înseamnă autoritate, doctori, producători de medicamente, cei care lucrează la identificarea de noi antidoturi, soluții, toți au devenit inamici laolaltă cu virusul.
Este o utopie. Tot va trebui să ne mai întâlnim, mai târziu. Om cu persoană. Medic cu pacient. Farmacist cu client. Profesor cu elev. Preot cu enoriaș. După ce totul trece, ne vom privi din nou unii pe alții, în ochi.
Aș fi dispus să-mi asum oricând privirea scandalizată a unuia care să-mi reproșeze că le-am promis apocalipsă, și apocalipsa n-a venit. Cineva care să-mi întindă acuzator un deget în plină figură și să-mi spună de gratuitatea panicii, a terorii, și-apoi să mă întrebe de ce, cu ce drept.
Pentru că nu vreau să-mi asum cealaltă variantă, în care din două una: ori acel cineva să nu mai vină, absent nemotivat, dispărut vremelnic dintre noi. Sau să vină, plămâni fibrozați, respirație șuierândă și nevoie de oxigen, sau ochii goi după ce i-a văzut pe doi, trei dintre ai lui cum se sufocă, se duc, și să mă întrebe de ce nu l-am avertizat. De ce nu l-am educat mai repede. De ce nu i-am dat o mână de ajutor. De ce l-a abandonat știința nebuniei, deznădejdii, morții. Oricând suntem vulnerabili uneia dintre două greșeli fundamentale: una de-a fi făcut, alta de-a nu fi făcut.
Or oamenii regretă, mai târziu, mai degrabă acele lucruri pe care nu le-au făcut. Așa suntem și noi. Deja am adunat, în acești ani, o suită de regrete privind măsuri pe care nu le-am luat, intervenții pe care nu le-am putut duce la bun sfârșit, tratamente pe care nu le-am dus la timp, vaccinuri pe care nu le-am explicat suficient.
Mi-aș dori ca, în februarie, să strănute întreaga țară și, mucoși dar intacți, să epuizăm stocurile de șervețele din magazine dar nimic mai mult. După care, la sfârșitul celor șapte zile obligatorii, să ieșim spre primăvară.
La fel cum îmi doresc, când fiecare pacient intră pe ușa cabinetului meu, să se rezolve totul cu o discuție dar nimic mai mult. Dar eu știu, și ei știu, că nu așa funcționează medicina. Nu e o simplă formă de conversație.
Pandemia asta nu e o simplă formă de conversație. Până să ne spunem „la revedere”, va trebui să tot ducem tratative cu acest virus, cu această boală, cu acele proprietăți ale ei care o fac infamă, și spaima îngrozitoare a atâtor țări pe pământul lat.”
