Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte au efectuat cinci percheziţii la sediul unui agent economic din judeţul Ilfov, la atelierul şi punctele sale de lucru din Popeşti-Leordeni şi Bucureşti, acesta fiind bănuit de contrafacerea şi comercializarea unor obiecte de mobilier ce aparţin unor mărci înregistrate, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 84/1994.
în urma descinderilor, au fost indisponibilizate mai multe obiecte de mobilier (peste 620 de scaune, 125 de spătare pentru scaune, 171 de mese, 9 seturi de dormitoare) susceptibile a fi contrafăcute.
în urma cercetărilor efectuate,
poliţiştii au stabilit că, începând cu luna ianuarie a anului 2019 şi până în prezent, o femeie, de 42 de ani, din Bucureşti, reprezentantul unei societăţi comerciale, ar fi achiziţionat din Turcia elemente de mobilier ce purtau însemnele unor mărci înregistrare şi susceptibile a fi contrafăcute, pe care le-ar fi ansamblat la un depozit din judeţul Ilfov. Ulterior, bunurile ar fi fost comercializate către diverşi agenţi economici din ţară. Bănuita ar fi comercializat mobilierul şi pe raza judeţului Dâmboviţa, către un agent economic din Târgovişte, care, la rândul lui, lar fi vândut altor persoane fizice.
în cauză, se continuă cercetările pentru probarea întregii activităţi infracţionale. Urmează să se stabilească prejudiciul cauzat. în prezent, cei doi bănuiţi sunt cercetaţi în stare de libertate.